Azi mă întorceam de la Facultate şi am fost nevoită să stau în metrou mai mult de o jumătate de oră din cauza unui accident petrecut pe o altă linie. Şi cum astfel de accidente se întâmplă foarte des, m-am hotărât ca imediat ce ajung acasă să mă apuc de scris celor pe care îi cunosc. Nu de alta dar, într-un posibil interviu în care veţi fi întrebaţi care au fost cele din urmă cuvinte ale răposatei, s-ar putea să nu prea vă amintiţi având în vedere că nu v-am scris atât de des. So… let’s start …

Am să încep cu un sfat pe care îl poţi transmite. Atunci când mai aveţi ocazia să călătoriţi şi să ajungeţi prin alte locuri, încercaţi să le explicaţi şi altora că România este totuşi o ţară civilizată şi decent dezvoltată. Asta în cazul în care nu doriţi să fiţi puşi în situaţia de a răspunde la întrebări de genul: “dar la voi în România există lifturi?”. Nu …. la noi în România se doarme sub cerul liber iar cei mai norocoşi îşi permit să locuiască într-o colibă de paie sau la un loc cu animalele … focul încă nu a fost descoperit şi încă mai mâncăm carne crudă iar o dată cu lăsarea nopţii mergem la somn că nu avem nici energie electrică. Dacă nu avem nici un animal sălbatic la cină mai sacrificăm câte un om ca să avem ce mânca … Dar noroc că am ajuns şi eu la Paris ca să văd cum arată un lift.

Am deja trei săptămâni de când am început cursurile. O mare parte dintre acestea (având în vedere că am 10) sunt noi şi destul de interesante chiar dacă nu toate ţin de comunicare. Profii sunt foarte de treabă şi mai ales amabili. Deja ne-au anunţat că vor fi foarte blânzi la examene cu studenţii Erasmus şi o parte dintre aceştia chiar ne permit să avem la examen un dicţionar (asta în cazul în care vom întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte limba). Aici sistemul este un pic mai diferit. Am cursuri care durează 2, 3 şi chiar 4 ore. În plus, 7 dintre cursurile pe care trebuie să le frecventez se vor termina la sfârşitul lunii martie cand va trebui să-mi dau şi examenele. Apoi, semestrul va continua doar cu cele 3 cursuri rămase iar la sfârşitul lunii iunie din nou examene. Este foarte nostim să vezi profi care pleacă acasă cu skateboardul îmbrăcaţi la costum şi cu rucsacul de cărţi în spate.

Studenţii francezi sunt destul de prietenoşi, chiar neaşteptat de prietenoşi … cel puţin în ceea ce mă priveşte … Toţi se oferă să-mi dea cursurile şi ne invită pe la tot felul de ieşiri. Apropos, un lucru pe care l-am apreciat tare mult aici este legat de faptul că în majoritatea cluburilor nu ai voie să fumezi. Cine vrea să facă acest lucru este obligat să iasă afară. Deci la ei în club te simţi ca acasă iar când ai ieşit de acolo nu miroşi ca şi cum te-ar fi pus cineva la pârlit.

Să nu uit un lucru care iar mi-a atras atenţia în mod deosebit. De când am început facultatea, nu există zi în care să nu mă duc pe acolo şi să nu primesc un pliant prin care sunt invitată la tot felul de întâlniri, organizaţii, evenimente, grevă, prin care studenţii manifestă interes pentru un lucru sau altul. Plini de entuziasmul lor naiv, tot timpul vor să voteze şi să lupte pentru ceva: “e dreptul nostru să avem mai multe locuri de muncă”, “e dreptul nostru să avem costuri mai mici în ceea ce priveşte transportul”, “e dreptul nostru să nu îl acceptăm pe profesorul X”, “să luptăm împotriva concurenţei între universităţi” etc etc. Şi uite aşa se adună ei toată ziua şi vor să schimbe totul cât ai bate din palme. Şi plini de zel, îi îndeamnă pe toţi să vină să voteze şi să lupte împotriva acestui sistem de conducere corupt, sistem care este indiferent la nevoile tinerilor debutanţi pe scena vieţii etc etc … Exact ca adolescenţii care se simt neînţeleşi şi care au impresia că le ştiu pe toate dar toţi sunt împotriva lor şi nu pot face nimic. Eu am o singură dorinţă: să mai ieftinească carnea de pui că este cam scumpă.

Un alt lucru pe care îl vezi mereu, trist de această dată, este faptul că sunt foarte mulţi oameni care dorm sau cerşesc în staţiile de metrou. Asta pentru că viaţa în Paris este foarte scumpă şi dacă nu ai de muncă nu ai cum să supravieţuieşti. Ce este interesant de remarcat este faptul că o parte din cei care stau şi cerşesc poartă adidaşi Nike. Hmmm … nu prea mi-a placut mie cartea “No logo” dar tot sunt eu de acord cu madamme Naomi Kleine în privinţa anui anumit lucru. Dacă vrei “să-ţi cumperi” un anumit statut social în faţa celorlalţi nu trebuie decât să-ţi cumperi adidaşi Nike şi să îi porţi. Lucrul acesta este valabil mai ales pentru populaţia neagră care locuieşte aici. Cei mai mulţi dintre ei se afişează cu ţinute care doresc să scoată în evidenţă nu o siluetă, delicateţe sau bun gust, ci mai degrabă brandul.

În rest sunt bine. Profit din plin de timpul liber pe care îl am şi merg să vizitez Prisul. Chiar în acest weekend am fost la Notre Damme. După ce am vizitat-o, am urcat în turnul acesteia de unde aveam o privelişte superbă a oraşului. Apoi am vizitat Musee d’Orsay şi după am facut o plimbare nocturnă pe la turnul Eiffel şi pe malul Senei.

Am auzit de recrutările pe care le faceţi pentru internship. Aţi avut o idee formidabilă. Pentru acest lucru îmi pare rău că nu sunt acasă …

Cu drag,

Mirela Diac