Anul trecut, de zilele Iaşului a venit vărul meu de la Braşov. Să mă viziteze. Deşi nu planificase, a nimerit exact de sărbători … cu mare alai la noi în oraş. Îl iau de la gară. A fost impresionat de gara noastră. El remarcă: Cam pustie. La voi nu se merge cu trenul? I-am explicat de abia anul ăsta, după mulţi ani de renovare, au dat-o în folosinţă. Şi că lumea e obişnuită să folosească o clădire alăturată. El râde: uite cum v-aţi gândit voi să păstraţi lucrurile noi: să nu le folosiţi. Urcăm într-un taxi. Îi arăt clădirea unde a lucrat sora mea: Vama veche. Cei noi în oraş zic mereu: “Clădirea aia care seamănă cu o biserică din gară.” Dar de fapt este o clădire cu un stil deosebit, din vremea lui … nimeni pare să nu ştie istoria acestei clădiri, dar cu siguranţă are una pentru că arhitectura nu e din secolul XX. Şi urcăm la Râpă Galbenă. Drumul este perfect, fără gropi … taxiul urca lin şi vărul meu adăugă: „Se pare că Iaşul nu e bogat în gropi.” La râpă galbenă zice: „Impresionant. Tot de curând refăcut, nu?”

Eu: „Acum trecem pe lângă un cămin de studenţi, Akademos – unde stau cei mai avuţi studenţi.”  Şi el adăugă: „Şi nici studenţi săraci nu aveţi”. Taximetristul râde. Robert nu înţelege sau poate doar se preface că nu înţelege şi ajungem la semafor, fiind absorbit de oraş exact ca un copil mic. Roşu. Maşina se opreşte. În intersecţie vede stema Universităţii Cuza pusă pe o clădire. “La universitate şi grădiniţă?” zice el. „Îi faceţi savanţi de mici”. Îi spun că pe partea cealaltă este biblioteca universitară. Şi că au la parter o cafenea unde se pot servi ceaiuri şi cafele felurite, că mereu nu ştii ce să alegi din meniu.

Verde. Trecem liniile de tramvai. El priveşte tramvaiul ce aşteaptă la semafor şi are o grimasă. Nu vreau să mă gândesc ce îşi spune în mintea lui. Imediat ridică capul insistent şi citeşte cu glas tare: Casa de Cultură a Studenţilor. Facem curba şi ajungem la o trecere de pietoni. Lăsăm o gaşcă mare de studenţi să traverseze strada. El se uită la statuia lui Mihai Eminescu.

Pe Copou, forfotă mare. Probabil este fără 10. Au ieşit studenţii de la cursuri. Aşteptăm până în staţie la Universitate la încă 2 semafoare. „Baftă mare!” zice el. Îi răspund: „De vreo 3 ani de când sunt puse semafoare. Şi până la urmă e de bine. Că poţi vedea studentele de pe Copou.” El dă din cap în semn de aprobare şi rămâne lipit de geam: să privească corpul B al Universităţii sau fetele de la FEAA?! Oricum corpul B nu se vede de copaci şi nu rămân decât celelalte corpuri.

Taximetristul: „7 lei. Am ajuns. Prima oară în Iaşi?”
Robert: „Da, da, uitaţi banii”
Taximetristul către mine: „Să îl duci la Cuvioasa!”
Robert: „Voi merge, cum pot să ratez? Mulţumesc. O zi bună”

Am luat bagajul şi mai pe seară vom continua vizita. Voi nu uitaţi să citiţi pentru că voi veni cu continuarea acestui post.