Subscribe RSS
Weekend la Iaşi 2 Apr 29

După o masă copioasă şi destul de ieftină la cantina Titu Maiorescu, am început vizita cu vărul meu, Robert. Sper să vă mai amintiţi de Robert, vărul meu de la Braşov, venit să viziteze Iaşul. Deci, reluând povestirea… Nici bine nu ieşim din parcul plin ochi cu fete frumoase (aşa mi-a spus vărul meu să menţionez dacă mai scriu de el pe blog … de fete frumoase) … şi … vedem tramvaiul de epocă. Studenţii grăbiţi se opriseră în loc, florăresele au ieşit din barăcile lor să privească apariţia inedită. Şi noi ne-am uitat mult după tramvai. Văr-miu, care se lăuda că a văzut multe la viaţa lui, a rămas impresionat. Chiar m-a întrebat de ce nu opreşte în staţie. I-am explicat că e închiriat şi că te costă să te plimbi ca un adevărat boier de epocă din Iaşul nostru. Imediat ce am coborât de staţie am făcut poza celebră cu leii din faţa corpului A. I-am zis că aici este Sala Paşilor pierduţi. M-a întrebat: „Dar cine şi-a pierdut paşii pe aici? Cumva studenţii? Că nu pare să folosească intrarea cu leii.” Nu am ştiut ce răspuns să îi dau. Eu plănuisem să îi arăt ce picturi impresionante sunt aici şi cum vă spun: am plănuit şi am vizitat. Ne-am uitat lung la picturi, am trecut pe lângă ele, am rămas cu gura căscată … eu .. a nu ştiu câta oară … el prima dată … am făcut comentarii şi câteva poze. S-a uitat un portar cam lung la noi, dar până la urmă nici una dintre picturile lui Bălaşa nu a rămas nefotografiată. Eram singurii vizitatori şi se auzeau numai paşii noştri. Atunci Robert a adăugat: „Deci de asta se numeşte Sala Paşilor Pierduţi”. I-am mai spus că aici Centrul Cultural Francez organizează în fiecare toamna un bal mascat şi este foarte amuzant să porţi mască.

Următorul obiectiv: Mitropolia. Am coborât încet Copoul, vărul meu urmând cu privirea câte o fată frumoasă. Doar moldovencele sunt frumoase, tot el a zis să repet. Am ajuns pe strada Lăpuşneanu, plină de tarabe cu antichităţi şi muzică ce se auzea din difuzoare. Ne-am uitat ba la o tarabă, am văzut ba un ceas, ba un instrument muzical, erau chiar şi haine de epocă de vânzare. Mi-am făcut şi o poză cu un joben şi un baston. Strada Lăpuşneanu forfotea de lume veselă. Se simţea atmosfera de epocă şi sărbătoare.

Lângă muzeul Unirii, două domnişoare îmbrăcate în rochii de epocă ne invitau să intrăm să vizităm. Recunosc că deşi este renovat, am refuzat invitaţia şi ne-am continuat drumul. Vărul meu, în faţă la cinematograful Republicii, s-a uitat în geam la afişele cu filme. „Şi aici este aceeaşi epocă …”. Cu părere de rău am mers mai departe. Imediat Hotel Traian, şi el proaspăt renovat cu o limuzină albă în faţă. Probabil venise de curând vreo mireasă. Piaţa Unirii plină ochi. Cu copii mici ce alergau porumbeii, tineri îndrăgostiţi ce se plimbau dar şi oameni ceva mai grăbiţi. Ne-am făcut şi noi o poză: cu vărul şi statuia. Vărul meu a zis că în 20 de minute din zona Copou până în Unirii a văzut vreo 10 statui. I-am zis că încă nu a văzut nimic. Se poate spune că Iaşul este un oraş al statuilor.

Ajungem în staţie la Unirii, unde trec agale, parcă plecate la promenadă două tramvaie nu de epocă, ci de epocă nu de mult apusă. Observ pe faţa vărului meu o grimasă. Nu intreb nimic şi ajungem la cazinou. Promitem că la întoarcere vom mânca câte o prăjitură aici. Parcurgem o străduţă cu multe maşini parcate şi ajungem pe Ştefan cel Mare. Aici lume, lume, lume … peste lume circulaţia maşinilor fiind oprită. Toţi oamenii aveau aceeaşi direcţie: Mitropolie, la moaştele Paraschevei. Ajungem prin mulţime în faţa bisericii. Ne facem o cruce mare în faţa Mitropoliei şi intrăm. Luăm două lumânări. Acum începe aglomeraţia. Îi explic vărului meu că aici vin oameni din toate părţile ţării să ajungă de sărbătoarea Sf. Paracheva, 14 octombrie, la moaştele acesteia. Ca un semn de recunoaştere pentru minunile săvârşite de aceasta şi pentru a se ruga la ea. Că unii dintre ei stau şi câte 24 de ore în picioare la rând numai să atingă în ziua respectivă osemintele sfinte. Am încercat să ne apropiem cât mai mult de zona unde erau adăpostite osemintele, însă a fost greu să înaintăm şi ne-am întors. Am aprins cele două lumânări şi am ieşit din curtea bisericii.

Peste drum, în faţă la Teatru Naţional „Vasile Alecsandri” sunt pictori ce îşi expun operele în speranţa vânzării. Ne uităm în linişte la fiecare dintre tablouri. Un grafician într-un colţ face portrete. Părinţii vor un portret cu copiii lor mici şi stau la rând. Noi privim cum graficianul desenează vreo două portrete. Vărului meu îi trece prin gând să îşi facă şi el unul, însă coada era prea mare pentru omul-viteză cum îşi mai zice el. Încet, încet … trecem prin faţa Primăriei unde sunt expuse poze vechi cu Iaşul.

Oooo, am scris o mulţime … ne oprim acum cu povestitul pentru că eu şi vărul meu ne întâlnim cu câţiva din prietenii mei să mergem la concertul din faţa Palatului Culturii. Revin mai târziu cu restul impresiilor. Acum … pe locuri, dansaţi!

  • Share/Bookmark
Puteti urmari comentariile ulterioare prin RSS 2.0 feed. Puteti lasa un comentariu, sau trackback de pe site-ul propriu.
Un comentariu
  1. Alexandra says:

    Salut! Frumos descrisa plimbarea si Iasul vazut prin ochii vostri, insa tin sa corectez o eroare:D

    Balul Mascat din Sala Pasilor Pierduti e organizat…de 8 ani incoace :) , de Asociatia Studentilor Francofoni din Iasi, cu sprijinul Centrului Cultural Francez, in luna martie!

    Toate cele bune!

Scrie un comentariu

XHTML: Puteti folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>