Ghid!!! Toată lumea rămâne entuziasmată atunci când aude de această îndeletnicire. “Oau! Ce frumos! Şi eu aş vrea să fac ceea ce faci tu! Să călătoreşti, să le spui şi altora lucruri pe care le ştii despre anumite locuri!” Aşa aud spunându-se în jurul meu.  Ceea ce este foarte adevărat:  este frumos  sau mai frumos de atât nu se poate. Dar greutatea din spatele acestei frumuseţi nu o ştie decât cineva care a fost măcar o dată în viaţă ghid. Dificultatea este cu atât mai mare cu cât eşti la început, stai în mijlocul a 30 de oameni, toţi ţintindu-şi ochii către tine şi sorbind vorbele pe care tu, timorat, încerci să le îngâimi. Ştiţi cum se spune … informaţia îşi pierde din credibilitate odată cu creşterea în ierarhie. Încerci să spui unele lucruri şi te gândeşti: ”Oare e bine? Dacă vreunul dintre ei ştie mai bine decât mine şi abia aşteaptă să mă corecteze?”

Lucrul acesta mi s-a întâmplat şi mie acum câteva zile când am fost ghid pentru prima dată în viaţa mea. Un grup de persoane, în marea lor majoritate trecute prin viaţă, cu ochi scrutători, au vrut să viziteze câteva din frumoasele mănăstiri din Bucovina. Nu mă gândeam la altceva decât la faptul că fiecare dintre ei ştie mai bine decât mine ceea ce urmează să le prezint şi că abia aşteaptă să mă vadă roşind când îmi fac observaţii.

De când eram mic aşteptam momentul acesta. Era ceea ce visam şi am încercat să pun foarte mult suflet în această acţiune. Îmi doream să fie totul perfect şi, cu cât înaintam în fapte, cu atât îmi dădeam seama că erau momente în care greşeam şi mă îndepărtam de ceea ce îmi propusesem. Mă uitam la feţele fiecăruia după momentele în care aveam impresia că făcusem câte o boacănă, dar acestea se uitau zâmbitoare la mine şi pline de apreciere sau pline de interes. La început, acest lucru mi-a dat tărie şi mi-a confirmat faptul că boacăna pe care o spuneam nu o ştiam decât eu. Ei o luau ca pe un cuvânt de lege pentru că …”aşa a spus ghidul”. Ulterior au trecut neobservate chiar şi de către mine.

Mi-am recăpătat încrederea în mine şi am mers cu acţiunea până la capăt de parcă făceam lucrul acesta de când mă ştiam. Cu adevărat vă spun că mi se umplea inima de bucurie când venea vreunul dintre turişti şi mă întreba câte un lucru legat de locurile prin care treceam sau chiar şi pentru a mă întreba cât timp  mai avem la dispoziţie până plecăm. Acestea erau momentele în care mă simţeam ghid cu adevărat.

Gândindu-mă la cât de şubred din punct de vedere al moralului am plecat dimineaţă de acasă şi cât de stăpân pe mine m-am întors, nu pot să spun decât că mă bucur că a fost aşa. Tracul urcării prima data pe scenă rămâne mereu întipărit în minte dar …  până la urmă … totul are un început!