Amintirile sunt, poate, ca şi vinul: cu cât trece vremea, cu atât devin mai preţioase. Ce e într-un pahar de vin? Urcuşul lin al sevei, toropeala verii, mângâierea umbroasă a toamnei, atingerea mâinii culegătorului, adevăr – cum spuneau românii –, înţelepciune, ospitalitate, artă şi tehnologie – ocazie de depănat poveşti, de bucurie şi de amintire.

Amintirea unei zile toride de 15 iulie, a unui drum pe dealurile Bîrnovei, la Vişani, a unei primiri călduroase acasă la familia Olteanu şi a unor explicaţii precise asupra procesului de obţinere a vinului de calitate, a unor comeseni încântaţi şi a paharelor de vin, umplute cu vin, clătite cu vin şi umplute iarăşi în vreme ce domnul Grumăzescu declama, teatral, din poezia naţională şi universală inspirată de Bachus. Obraji îmbujoraţi, zâmbete, povestea vinăritului din zonă şi a iniţiativei care a reunit, cu ocazia degustării de la Casa Olteanu, specialişti în turism, jurnalişti, manageri din domeniul hotelier, managerul şi echipa de ghizi a agenţiei ICAR Tours şi … prieteni.

O iniţiativă lăudabilă, într-adevăr, a agenţiei ICAR Tours de a promova împrejurimile Iaşului printr-un tur al vinului. Merită încercat, cu prietenii din ţară şi de peste hotare!
lector univ. Sorina Chiper
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Iaşi









[...] avram.ro, Icar Tours, bottlenotes, monoranu.ro, vinuldeduminica.blogspot.com, vinul.ro, linkedin.com, paharnicul.winespot.ro, bursa.ro No Comments [...]