
Sâmbătă, 15 octombrie 2011, echipa Icar s-a reunit, cu actuali şi foşti Icarişti, la Grand Hotel Traian Iaşi. În prima parte ne-am adunat doar actualii Icarişti de la sediile din Iaşi, Bacău şi Focşani. Fetele de la vânzări au făcut prezentare de produs, pentru a înţelege toată echipa ce înseamnă ski în Austria: care sunt zonele de ski, unde ne trimitem clienţii în funcţie de preferinţele şi de nevoile lor, care sunt facilităţile staţiunii, care sunt cele mai bune hoteluri din Austria etc.
La prânz am luat masa în restaurantul hotelului, urmând să continuăm a doua parte a întâlnirii şi cu foştii Icarişti. Am înmânat 4 plachete pentru Icariştii care au aniversat anumite momente speciale anul acesta.
Am început manifestarea cu un discurs al domnului Bărhălescu, care a introdus-o în „scenă” pe Nadia, Manager de Agenţie la unul din sediile de la Bacău. Nadia a vorbit foarte frumos despre cea care reprezintă nu doar „mama cifrelor” în Icar, ci şi mama noastră, a tuturor celor din Icar. Este vorba de doamna Pompilia, unul dintre contabilii noştri dragi, dar, mai ales, primul pensionar Icar Tours. Doamna nu ştia nimic despre această premiere, aşa că surpriza a fost imensă, iar lacrimile pe măsură.
A urmat Lili, care a vorbit despre ce înseamnă pentru fiecare dintre noi domnul Juju, tata cifrelor, căruia i-am dat o plachetă cu titlul de Cel mai elegant expert contabil. Şi pe bună dreptate, deoarece este bărbatul model pentru toate femeile din Icar.
A treia plachetă a fost înmânată de către Oana pentru Paula pentru cei 10 ani petrecuţi în Icar. Paula e cea mai tare tipă pe care o ştiu pe ticketing, cea mai amuzantă colegă şi cea mai de încredere femeie cu care am lucrat. Cei 10 ani au mers mână în mână cu nota pe care noi toţi i-o acordăm în fiecare zi: 10, evident.
La sfârşit, m-am dus şi eu în faţă şi am spus că vreau să rostesc un discurs despre ce înseamnă Icar Tours pentru mine în toţi aceşti 7 ani. Doar că, discursul nu era despre mine, ci despre domnul Bărhălescu, căruia i-am făcut o surpriză şi i-am oferit o plachetă cu titlul de „Cel mai bun investitor: în oameni”.
Când am terminat cu plachetele şi cu plânsul, am ieşit pe hol la o cafea şi la o vorbă. După ce ne-am mai revenit din lacrimi, ne-am mobilizat, ne-am urcat în maşini şi ne-am dus la Spitalul de Neuro, unde tocmai fusese internat Costel, fost Icarist venit tocmai din Cipru, căruia i-am dat diplomă de Cel mai haios coleg şi tătic (singurul Icarist cu 3 copii).
A fost un eveniment cu multe emoţii şi suflet, aşa cum se face totul la Icar, eveniment care ne-a unit şi mai mult şi ne-a făcut să fim încă o dată mândri că facem parte din această echipă minunată.














In dorinta de a participa la reuniune, macar virtual, transmit cele mai sincere felicitari Icaristilor pentru diplomele obtinute.
Si orisicat de mult as cauta, cuvinte mai frumoase decat cele folosite de echipa Icar Tours pentru a descrie oamenii dragi din cadrul agentiei, nu am gasit. Cu totii sunteti o echipa superba si nu in ultimul rand, de succes!
Felicitari!
Mulţumim de cuvinte, Ştefan! Sperăm să te revedem la următoarea reuniune
Multe salutări de la toată echipa de Icarişti!