Pentru mine, aniversările sunt cele mai frumoase evenimente. Cadourile şi tortul sunt doar un mic detaliu, pentru că ceea ce contează cu adevărat sunt oamenii care aleg să fie alături de sărbătorit. Ei sunt cei care transformă o aniversare obişnuită, în una deosebită.
Ziua de 15 februarie a început frumos la Icar Tours. 15 ani de activitate sunt exact atâţia cât trebuie pentru a putea strânge la un loc oameni aleşi, pasionaţi de turism ca şi noi.
Grand Hotel Traian şi-a deschis uşile pentru noi şi a găzduit cea mai frumoasă călătorie cu avionul. Pasagerii au respectat dress-code-ul, iar căpitanul de zbor, Florin Bărhălescu, împreună cu echipajul de zbor au avut grijă ca avionul Icar 15 să nu traverseze zone cu turbulenţe.
Ca la orice aniversare, surprizele s-au ţinut lanţ, iar surprinşii s-au bucurat de premii pe măsură.
Icar Tours a oferit două week-end-uri la munte, unul la Pensiunea Lostriţa, câştigat de domnul Marius Pătraşcu, şi unul la Pensiunea Perla Sărişorului, câştigat de doamna Crina Sandu.
Cele 5 vouchere pentru Disneyland Paris, în valoare de 30 euro fiecare, au fost câştigate de doamna Beatrice Rancea, doamna Daniela Corodeanu, doamna Mihaela Bujor, doamna Alma Andrei şi domnul Paul Dolhăscu.
Casa Gramma a oferit 6 sticle de vin, de care se vor bucura doamna Adina Şchiopu şi domnii Ilie Fârte, Cezar Hură, Dan Sandu, Daniel Mătăsaru şi Daniel Rameder.
Fructe Naive a oferit 5 cutii din cel mai bun suc natural din mere şi caise cu mere. De data aceasta câştigători au fost călătorii către destinaţiile: Bahamas, Atena, Roma, Amsterdam şi Praga.
Premiul cel mai râvnit al serii a fost oferit de Aerotravel – o cabină exterioară, cu balcon, pe un vas de croazieră al MSC. Norocoasa serii a fost doamna Adriana Gafincu.
La o zi după, echipa Icar Tours trage aer în piept şi se pregăteşte pentru următoarele evenimente din seria celor 15.
Mulţumim pasagerilor care au călătorit cu zborul Icar 15 şi vă aşteptăm la noi destinaţii, din pasiune pentru turism!





Suntem și pe: