Guest Post

de Viorel Irașcu

Aruncată ca un smoc de cărămidă pe versanții abrupți de pe stânga lacului Izvorul Muntelui, se află o pensiune ce și-a ales numele unui pește foarte rar - Lostrița. Așa a fost și incursiunea noastră nemțeană, am avut sentimentul rarității și al unicității.

Un drumeag se face din șoseaua Piatra Neamț – Bicaz – Piatra Teiului, în satul Buhalnița. Acesta coboară abrupt, umplând cu adrenalină mușchii șoferului ce caută cu privirea, ba către Ceahlău, ba către pensiune, sau către lac. Cu forma sa de catedrală evanghelică, dar fără turlă, pensiunea se profilează misterios, pe fundalul platoului și stâncilor celebre din Ceahlău; muntele sfânt al românilor, PEONUL.

Indiferent când ajungi sau în ce perioadă a anului, apusul și răsăritul scaldă conglomeratele de pe falnicul munte într-o mare de lumină; fie că vorbim de asfințitul care te duce cu gândul la crepusculul arctic, sau de soarele dimineții care topește bruma pe pășunile Munților Stânișoarei.

Dar ce ar fi orice pensiune, indiferent de poziție și de dotări, dacă nu ar fi mobilată sufletește de oamenii care au grijă de ea. Așa este, omul sfințește locul, iar aici trebuie să îi cunoști pe, Ciprian – adminstratorul pensiunii, un om dedicat trup și suflet turiștilor și pe Petrică – maestrul bucătar, fără de care papilele gustative ar fi spus că au trăit degeaba. Fără îndoială că nimic din toate astea n-ar fi fost posibile, dacă prietenii de la Icar Tours nu și-ar fi propus să promoveze pensiunea.

Dacă ajungeți acolo, nu ezitați să mergeți până pe malul lacului Bicaz, panorama asupra muntilor din jur este extraordinară, asta pentru că aici, la Buhalnița (comuna Hangu), lacul face un cot adânc către vest, la vărsarea râului ce dă numele comunei. De jos, de la nivelul apei, abia se distinge silueta pensiuniii, privirea îmbrățișează întâi trunchiurile portocalii ale pinilor, ramurile vesele ale fagilor și în cele din urmă tăpșanul înierbat pe care este construită.

Cand am fost noi, lacul era înghețat, iar urmele copcilor făcute de pescari se distingeau încă la câțiva metri de malul apei. Soarele amiezii înmuia puțin gheața de la suprafață, iar pâraiele începeau să se avânte zgomotos spre golfurile formate la vărsare. Cred că undeva peste două săptămâni primăvara va veni și pentru cel mai mare lac de acumulare din România.

Ciprian îmi spune că la vară va funcționa un ponton-debarcader pentru iubitorii de pescuit și pentru cei ce doresc să zăbovească mai mult lângă luciul lacului. Dincolo de cazarea de trei stele și mâncarea de cinci, veți avea  o surpriză plăcută să-l cunoașteți pe preotul Cristian (blogul parohiei aici), parohul bisericii din sat, al micii și sărăcuței biserici, dar atât de bogate ca mânăstire, pe vremea lui Miron Barnovschi, ctitor și domnitor, cu destin tragic. Declarată monument de arhitectură și văruită toată în albul modest, dar atât de nobil, are parte de o binecuvântare, iar aceasta se numește părintele Cristian.

Sătucul care aduce aminte cu numele său de buhaii, bivolii și vitele de odinioară, are casele răsfirate pe versanții vestici ai Munților Stânișoarei, cei care străjuiesc spre est întreaga vale a Bistriței, de la  Zugreni și până la Bicaz. Dinspre pensiune, pășunile și fânețele se întind cât vezi cu ochii, iar târlele stau mărturie, încă, a activităților domestice ale muntenilor. Recomandarea noastră este să nu ratați prânzul sau cina pe terasa largă cu vedere către lac, priveliștea, liniștea și  întâlnirea din farfurie cu amicii lui Pantagruel, vă vor face cu siguranță să reveniți. Mulțumesc încă o dată domnilor: Lucian, Florin, Ciprian, Petrică și părintelui Cristian, dar și domnișoarei Andreea.