Subscribe RSS

Arhiva pentru 2012

Vizită la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi Mar 28

Poate nu v-aţi gândit niciodată că o instituție de învăţământ poate fi un obiectiv turistic, însă cei de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-au gândit la acest lucru şi, începând cu această lună, toţi cei care doresc pot vizita instituţia de învăţământ superior, de luni până vineri, între orele 09.00 şi 15.00.

Celor care doresc să vină aici le va fi prezentată oferta academică, istoria Universităţii şi campusul. Există două „pachete” pentru care puteţi opta, în funcţie de categoria de public în care vă încadraţi şi de informaţiile care vă interesează.

Oferta pentru elevi cuprinde: o sesiune de informare de 30 minute şi un tur al Universităţii (ce va include diverse puncte din Universitate, în funcţie de preferinţele vizitatorilor: Corpurile A, B, D, I, Campusul şi Cantina „Titu Maiorescu”, Turnul de apă, Muzeul Universităţii, Librăria şi Cafeneaua Tafrali, magazinul de suveniruri al Universităţii, cele 15 facultăţi, Grădina Botanică, Muzeul de Ştiinţe Naturale, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”). Deplasarea la Grădina Botanică, Muzeul de Ştiinţe Naturale şi Biblioteca Centrală Universitară se va face fără însoţitor din partea Universităţii. Veţi beneficia de ghid la faţa locului.

Cei care doresc o astfel de vizită trebuie să contacteze reprezentantul Universităţii cu cel puţin cinci zile înainte de vizită pentru a stabili disponibilitatea sălilor şi a personalului la data şi ora dorite, configuraţia turului, durata totală a vizitei şi alte detalii organizatorice.

Oferta pentru alte categorii de vizitatori cuprinde doar un tur al Universităţii: Sala Senatului – prezentarea sălii şi a istoricului Universităţii, Sala Paşilor Pierduţi – prezentarea arhitecturii şi a picturilor, Aula Magna „Mihai Eminescu” – prezentarea sălii, Cafeneaua şi Librăria Tafrali, Muzeul Universităţii, Magazinul de suveniruri al Universităţii. Se mai pot vizita şi: Grădina Botanică, Muzeul de Ştiinţe Naturale, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”. Prezentările se pot susţine în limbile română, engleză, franceză, rusă.  Aceste vizite se anunţă cu trei zile anterior datei la care se doreşte realizarea turului.

Aceste vizite se organizează gratuit, numai pentru grupuri între 10 şi 50 de persoane. Pentru mai multe detalii o puteți contacta pe Ana Mihei, Departamentul de Marketing Educaţional, Evenimente şi Imagine Academică (MEDIA), tel. 0232-201101, e-mail: ana.mihei@uaic.ro.

Ce spuneţi? E binevenită ideea­?

Share
Călător mare în lumea celor mici: Disneyland Mar 27

Ai crescut. De-acum trebuie să te porți ca un adult responsabil, să te îmbraci cu costum și să ai o viață echilibrată. Câteodată însă ți se face dor de Mickey Mouse, de rățoiul Donald, de Goofy- mie mi se face dor de Mica Sirenă.

Când toate visele te năpădesc începi să le spui prietenilor că în curând va fi ziua ta de naștere și că ai aprecia un voucher de călătorii la Disneyland.

Conceptul de Disneyland s-a născut într-o duminică însorită pe când Walt Disney se plimba printr-un parc împreună cu cele două fiice ale sale, Diane și Sharon. Influențat de povestirile tatălui său, Walt Disney se gândește că ar fi minunat dacă ar exista un loc în care copii să meargă cu părinții să se distreze împreună. Așa a luat naștere cel mai mare parc de distracții din lume.

Proiectul inițial s-a numit Mickey Mouse Park, construcția a început pe 16 iulie 1954. Peste un an, la terminarea parcului, au început să se țeasă vise.

Ideile au zburat și acum sunt 5 asemenea locuri pe pământ: Disney World Florida (construit în anul 1971), Parcul Disneyland din Tokyo (construit în 1992), Disneyland Paris (1992). Ultimul tărâm care a adăpostit un parc Disneyland a fost Hong Kong și a fost inaugurat în anul 2005.

72 de milioane  de vizitatori, mari sau(și) mici vin anul în cele cinci parcuri Disneyland. Cea mai căutată locație este Disneyland Tokyo- aproape 25 de milioane  de copii (mari și mici) vin aici în fiecare an.

Tu vrei să mergi la Dineyland?

Share
Acum putem explora Amazonul de acasă Mar 27

Începând din această săptămână, orice om poate explora Amazonul, din faţa propriului computer. În august anul trecut, câţiva membri Street View din Brazilia şi SUA şi echipe de la Google Earth Outreach au fost invitaţi în bazinul Amazonului pentru a colecta imagini ale râurilor, pădurilor şi a comunităţilor din Rio Negro Reserve. Pe 21 martie 2012, de Ziua Mondială a Pădurilor, aceste imagini au devenit disponibile prin funcţia Street View de pe Google Maps.

Acest proiect a fost realizat în parteneriat cu Amazonas Sustainable Foundation (FAS), o organizaţie non-profit locală de conservare. Au folosit Street View Trike, care a fost pusă inclusiv pe partea de sus a unei bărci pentru a colecta imagini cu râul, şi o cameră cu trepied (cu un obiectiv „ochi de peşte”) pentru a surprinde atât peisajul natural cât şi comunitatea locală.

În final au reuşit să colecteze imagini cu Rio Negro, o potecă din pădurea amazoniană şi cinci comunităţi de pe malul Amazonului. Astfel, împreună cu FAS, echipa Google a reuşit să ajute pe toată lumea, de la cercetători şi oameni de ştiinţă până la oameni de rând să afle mai multe despre Amazon şi să înţeleagă mai bine modul în care comunităţile locale lucrează pentru a conserva acest mediu unic pentru generaţiile viitoare.

Imagini interesante de la faţa locului găsiţi în filmuleţele de mai jos, iar dacă vreţi să începeţi explorarea intraţi aici. Apoi cu siguranţă veţi dori să ajungeţi şi voi acolo, iar Icar Tours vă poate ajuta ;) Ce spuneţi?

Share
Lista obiectivelor românești incluse pe lista UNESCO Mar 26

UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) a fost fondată în anul 1945, cu sediul la Paris. În anul 2003, UNESCO avea 191 de state membre. România este membră UNESCO din anul 1956. Scopul organizației este nobil: păstrarea omului și a culturii sale. Din această cauză, una dintre misiunile UNESCO este menținerea unei liste de locuri protejate. În România există șapte astfel de locuri.

Mănăstirea Horezu

Este cea mai de seamă ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Mănăstirea este cel mai mare ansamblu de mănăstiri din România, fiind construită pe valea unui râu care purta numele de Hurezi. Ansamblul monastic este format din: biserica propriu-zisă, o biserică mai mare și două schituri. Mănăstirea este reprezentativă pentru poporul român, fiind chintesența vremurilor în care a fost construită dar și o memorare a trecutului nostru.

Sighișoara

Orașul așezat în inima țării este o enclavă de mii de ani de istorie română. Din cele mai vechi timpuri aici trăiesc mai multe naționalități. Datorită arhitecturii, a poziției și a trecutului orașul a fost denumit Perla Transilvaniei. Sighișoara a fost întemeiată de emigranții germani în Evul Mediu. Dovada multiculturalității stau astăzi: Turnul cu Ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cojocarilor și Turnul Croitorilor.

Bisericile săsești fortificate

Satele din Transilvania cu biserici fortificate oferă, ca și Sighișoara, o imagine vie asupra peisajului cultural, politic și istoric. Aceste sate au un sistem specific de cultivare a terenului și un sistem de așezare a gospodăriilor păstrat încă din Evul Mediu. Figura centrală a satelor este biserica. Bisericile fortificate sunt specifice satelor săsești și secuiești din Transilvania, având un dublu rol în trecut: de clădire în care oamenii se rugau dar și de cetate. Șase dintre biserici au fost incluse pe lista UNESCO: Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor și Viscri.

Delta Dunării

Aici soarele strălucește mai mult decât oriunde. Delta Dunării este une dintre cele mai complexe forme de acest gen din Europa. Fauna și flora sunt inedite. În timp, Delta Dunării s-a afirmat ca un loc de popas pentru viețuitoare de pe întreaga planetă, ca un fel de arcă a lui Noe. De apusul de soare ce să mai spunem?

Cetățile dacice

Complexul de așezări dacice stă înșiruit pe Apa Grădiștei, la sud de bogata vale a Mureșului. Cetățile din Munții Orăștiei au constituit nucleul statului dac în perioada lui Decebal și a lui Burebista, fiind una dintre puținele moșteniri care au rămas până astăzi.

Cultura dacică este încă o necunoscută pentru istorici, din această cauză cetățile rămân un obiectiv turistic ciudat. Din complexul de cetăți fac parte: Așezarea Fetele Albe, Cetatea Blidaru, Cetatea Costești, Cetatea Piatra Roșie și Sarmizegetusa Regia.

Bisericile din Bucovina

Frescele exterioare, picturile, culorile inedite (Albastru de Voroneț, Roșu de Humor, Verde de Arbore) au făcut ca bisericile din Bucovina să fie incluse în lista UNESCO, în anul 1993. Bisericile pictate din Bucovina incluse în patrimoniul UNESCO sunt: mănăstirea Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Voroneț și Sucevița.

Bisericile din lemn din Maramureș

Cele opt biserici din Maramureș incluse în patrimoniul UNESCO reprezintă un ansamblu de soluții arhitecturale din diferite perioade și zone. Bisericile de lemn sunt înalte, înguste și au turlele suple, adaptându-se cumva peisajului montan. Se remarcă prin tehnica îmbinărilor de lemn, prin acoperișul de șindrilă și prin porțile de lemn frumos sculptate.

Crezi că ar trebui să fie incluse în lista UNESCO și alte locuri din România?

Share
Pensiunea Lostriţa- între răsăritul şi apusul de pe Ceahlău Mar 26

Guest Post

de Viorel Irașcu

Aruncată ca un smoc de cărămidă pe versanții abrupți de pe stânga lacului Izvorul Muntelui, se află o pensiune ce și-a ales numele unui pește foarte rar - Lostrița. Așa a fost și incursiunea noastră nemțeană, am avut sentimentul rarității și al unicității.

Un drumeag se face din șoseaua Piatra Neamț – Bicaz – Piatra Teiului, în satul Buhalnița. Acesta coboară abrupt, umplând cu adrenalină mușchii șoferului ce caută cu privirea, ba către Ceahlău, ba către pensiune, sau către lac. Cu forma sa de catedrală evanghelică, dar fără turlă, pensiunea se profilează misterios, pe fundalul platoului și stâncilor celebre din Ceahlău; muntele sfânt al românilor, PEONUL.

Indiferent când ajungi sau în ce perioadă a anului, apusul și răsăritul scaldă conglomeratele de pe falnicul munte într-o mare de lumină; fie că vorbim de asfințitul care te duce cu gândul la crepusculul arctic, sau de soarele dimineții care topește bruma pe pășunile Munților Stânișoarei.

Dar ce ar fi orice pensiune, indiferent de poziție și de dotări, dacă nu ar fi mobilată sufletește de oamenii care au grijă de ea. Așa este, omul sfințește locul, iar aici trebuie să îi cunoști pe, Ciprian – adminstratorul pensiunii, un om dedicat trup și suflet turiștilor și pe Petrică – maestrul bucătar, fără de care papilele gustative ar fi spus că au trăit degeaba. Fără îndoială că nimic din toate astea n-ar fi fost posibile, dacă prietenii de la Icar Tours nu și-ar fi propus să promoveze pensiunea.

Dacă ajungeți acolo, nu ezitați să mergeți până pe malul lacului Bicaz, panorama asupra muntilor din jur este extraordinară, asta pentru că aici, la Buhalnița (comuna Hangu), lacul face un cot adânc către vest, la vărsarea râului ce dă numele comunei. De jos, de la nivelul apei, abia se distinge silueta pensiuniii, privirea îmbrățișează întâi trunchiurile portocalii ale pinilor, ramurile vesele ale fagilor și în cele din urmă tăpșanul înierbat pe care este construită.

Cand am fost noi, lacul era înghețat, iar urmele copcilor făcute de pescari se distingeau încă la câțiva metri de malul apei. Soarele amiezii înmuia puțin gheața de la suprafață, iar pâraiele începeau să se avânte zgomotos spre golfurile formate la vărsare. Cred că undeva peste două săptămâni primăvara va veni și pentru cel mai mare lac de acumulare din România.

Ciprian îmi spune că la vară va funcționa un ponton-debarcader pentru iubitorii de pescuit și pentru cei ce doresc să zăbovească mai mult lângă luciul lacului. Dincolo de cazarea de trei stele și mâncarea de cinci, veți avea  o surpriză plăcută să-l cunoașteți pe preotul Cristian (blogul parohiei aici), parohul bisericii din sat, al micii și sărăcuței biserici, dar atât de bogate ca mânăstire, pe vremea lui Miron Barnovschi, ctitor și domnitor, cu destin tragic. Declarată monument de arhitectură și văruită toată în albul modest, dar atât de nobil, are parte de o binecuvântare, iar aceasta se numește părintele Cristian.

Sătucul care aduce aminte cu numele său de buhaii, bivolii și vitele de odinioară, are casele răsfirate pe versanții vestici ai Munților Stânișoarei, cei care străjuiesc spre est întreaga vale a Bistriței, de la  Zugreni și până la Bicaz. Dinspre pensiune, pășunile și fânețele se întind cât vezi cu ochii, iar târlele stau mărturie, încă, a activităților domestice ale muntenilor. Recomandarea noastră este să nu ratați prânzul sau cina pe terasa largă cu vedere către lac, priveliștea, liniștea și  întâlnirea din farfurie cu amicii lui Pantagruel, vă vor face cu siguranță să reveniți. Mulțumesc încă o dată domnilor: Lucian, Florin, Ciprian, Petrică și părintelui Cristian, dar și domnișoarei Andreea.

Share