Bunol, Valencia – Festivalul La Tomatina, Războiul Roșiilor

Aflat la doar 38 de kilometri de impresionanta Valencia, Bunol este un orășel cochet de până în 10.000 de locuitori, în care ai senzația că nu se întâmplă nimic ieșit din comun. Și așa și este, cel puțin în 11 dintre cele 12 luni ale anului. Situația se schimbă în august, când întreg orașul intră în febra pregătirilor, pentru cel mai important eveniment al urbei. Despre ce este vorba? Despre La Tomatina, un festival acum celebru în întreaga lume sub numele de Războiul Roșiilor.

Festivalul are loc la sfârșitul lunii iar punctul lui culimnant este această bătaie cu tomate, care potrivit tradiției, trebuie să aibă loc, în fiecare an, în ultima miercuri din august. De data asta, pică în ziua de 31. Orășelul de 9000 de locuitori este asaltat în fiecare an de cel puțin 30.000 de turiști, veniți din întreaga lume la acest eveniment – cea mai mare bătaie cu fructe organizată pe întreg mapamondul.

Click Aici pentru oferta speciala Valencia, La Tomatina

De unde a apărut însă acest obicei inedit? Povestea a început în 1945, când mai mulți tineri localnici au participat la o sărbătoare numită Parada Uriașilor și a Capetelor Gigante. Mergeau într-un car alegoric iar unul dintre adolescenți a fost împins și a căzut în mijlocul pieței de legume. Supărat pe colegi, a pus mâna pe niște roșii și i-a luat la țintă. Ceilalți i-au răspuns la fel și a urmat o adevărată baie de suc de tomate. Tradiția a continuat în fiecare an. La început autoritățile îi arestau pe tineri dar la presiunea populației, îi eliberau după câteva ore. S-a încercat interzicerea sărbătorii dar tinerii au născocit atunci alt eveniment – Înmormântarea Roșiilor, în cadrul căreia purtau pe străzi un coșciug în care se afla o roșie uriașă, jelită de o fanfară care cânta marșuri funerare. În cele din urmă autoritățile au dat verde serbării La Tomatina iar acum acest eveniment a devenit celebru și este sinonim cu distracția.

Carele alegorice sunt pline cu tomate strivite special pentru a nu răni lumea și sunt aruncate celor ce merg pe jos. Bătaia nu începe însă decât după consumarea unui alt moment: o persoană trebuie să urce pe un stâlp înalt uns cu seu și să ia de sus o bucată de slănină. Abia apoi poate începe Războiul. Acum regulile sunt foarte clare: lupta durează o oră, trebuie să porți tricou și de preferat, ochelari și să nu folosești alte proiectile decât tomatele primite. Anul trecut, la Tomatina 2015, s-au folosit 145.000 de kilograme de roșii. După bătaie, participanții se duc la dușurile publice sau sunt spălați direct pe stradă, cu furtunul. În ultima săptămână din august, orășeul Bunol reușește un lucru incredibil: devine cel mai important punct turistic din regiune și îi ia fața celebrei Valencia. La Tomatina nu este doar o simplă luptă cu roșii, ci un festival internațional al distracției, cu muzică bună, spectacole și mult umor….

Click AICI pentru ofertele speciale de vacanță de la ICAR TOURS!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *