
PROVINO este primul Festival de Vin. Artă. Gastronomie organizat în zona Moldovei
Festivalul PROVINO – Vin. Artă. Gastronomie are loc la Iași în perioada 3 – 6 noiembrie, la Centrul Expozițional Providența situat pe Șoseaua Nicolina, Nr. 115 bis. Festivalul reprezintă o ocazie unică de petrecere a timpului liber și de a asista la momente inedite precum sabrări de șampanie, întâlniri cu somelieri și cavaleri ai vinului, degustări și lansări de vin, show-uri gastronomice organizate în premieră la Iași de maeștri bucătari.
PROVINO aduce în fața publicului peste 150 de tipuri de vinuri de la cei mai importanți producători din țară, dar și produse și servicii auxiliare și conexe pentru industria vinului.
ÎNSCRIE–TE la “Școala Vinului” – Program: 10.00 – 18.00
Are loc în zilele de 4 și 5 noiembrie, în cadrul Festivalului PROVINO. La înscriere participanții pot opta pentru ziua în care doresc să urmeze cursurile. Instruirea se desfășoră pe durata a șase ore, în grupe de câte 30 de persoane, iar trainerii sunt somelierul Marian Timofti, președintele Organizației Somelierilor din România 2011 și Dan Boboc, președintele Asociației Degustătorilor Autorizați din România.
La “Școala Vinului” pasionații învață de la profesioniști cum să aprecieze un vin bun, dar și tehnici de servire și asociere a vinului cu mâncarea, iar la final primesc diplome de participare. Cursurile vizează însușirea noțiunilor de bază despre Vinurile HoReCa; Tehnici de servire și asociere a vinului cu mâncarea; Inițierea în arta degustării – tipuri de pahare, mânuirea paharului, degustarea vinului; Cultivarea viței de vie – metode de creștere, boli, tăiere, cules; Vinificarea în alb, rose, roșu; Champagne, Spumant, Frizante; Vinuri Românești – caracteristicile zonelor viticole, podgorii, plaiuri viticole, crame; Vinurile Lumii – Franța, Italia, Africa de Sud, Spania; și Vinuri din Lumea Nouă – Chile, Argentina, SUA, Africa de Sud ș.a. Pachetul de participare este de 250 de lei. Pentru înscrieri intră pe siteul oficial al festivalului www.provino.ro.
VINO la degustările de vin „Wine & Gastronomy” (4, 5 și 6 noiembrie) – Program 12.30 – 17.00
Aici poți descoperi vinul preferat din 8 – 10 tipuri de vin prezentate într-o sesiune de degustare care durează 45 de minute. Vor avea loc câte șase sesiuni de degustări pe zi realizate în grupe de câte 50 de persoane.
Vinurile vedetă de la Festivalul PROVINO vor fi promovate prin ritualul degustării și prezentări profesioniste realizate de somelieri și degustători autorizați și vor fi servite alături de tapasuri potrivite puse la dispoziție de restaurantele partenere.
Iubitorii de vin vor putea degusta vinurile Frâncușă Selecție, Grasă 2005 și Fetească Albă Demisec de la Cotnari; Fume și Cabernet Sauvignon de la Budureasca; La Cetate Shiraz și Drăgaica Roșie de la Crama Oprișor; Zghihară, Fetească Regală și Aligote de la Crama Averești, Huși; Castel Starmina Merlot de la Vinarte, și Trei Hectare Sable Noble Alb, Rose și Rosu de la Murfatlar.
Numărul de locuri la degustări este limitat! Taxa de participare este de 10 lei/sesiune de degustare. Prețul include intrarea la festival și programul degustărilor pe care îl veți primi de la Recepția PROVINO. Înscrie-te la degustări pe www.provino.ro.
REZERVĂ un loc la salonul exclusivist “Art, Wine & Gastronomy” – Program 4 și 5 noiembrie: 18.00 – 22.00 / Program 6 noiembrie: 14.00 – 18.00
Amfitrionii serilor „Art, Wine & Gastronomy” sunt Adrian & Cătălin Păduraru. Actorul și Criticul de Vin vă așteaptă să ciocniți un pahar de vin într-o atmosferă relaxantă, cu muzică bună și o expoziție de artă cu lucrări de pictură, sculptură și grafică ale artiștilor ieșeni. Vor fi realizate degustări cu vinuri special selecționate pentru această ocazie de Cotnari, Bucium și Vinarte. Crama Averești lansează “Zghihara”, un vin crescut pe lângă Huși, în unicul ținut care produce acest soi nobil, cunoscut drept a fi cel mai acid vin al neamului românesc. Somelierii, degustătorii și bucătarii vor adăuga un plus de savoare fiecărei seri prin asocierea vinurilor cu produse culinare rafinate.
Vineri, 4 noiembrie, gătesc pentru invitați Adrian Lucian Șipoteanu și Cristi Zamfir, bucătari-șefi la unul dintre cele mai noi și rafinate restaurante din Iași, care dețin mai multe medalii la secțiunea “Creație” și “Asocierea vinului cu preparatul culinar”.
Sâmbătă, 5 noiembrie, Dan Boerescu, singurul român membru concomitent al confreriilor europene ale vinului și gastronomiei „Ordo Equestris Vini Europae / Cavalerii Vinului” și „Chaine des Rotisseurs”, va realiza un show gastronomic cu vin iar umorul și carisma sa vor fi principalele ingrediente ale serii.
Duminică, 6 noiembrie, Florin Dumitrescu, unul dintre cei mai în vogă bucătari cu care se mândrește Bucureștiul culinar, aflat printre cei mai tineri Chefi din țară, va realiza la Iași un show gastronomic de excepție.
Locurile sunt limitate, așa că, pentru a rezerva un loc din timp, intră pe siteul www.provino.ro, unde găsești datele de contact ale agentilor ABplus Events.
Prima ediție a Festivalului PROVINO – Vin.Artă.Gastronomie organizată de compania ABplus Events este realizată sub patronajul Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași, cu sprijinul Patronatului Național al Viei și Vinului, Asociației Degustătorilor Autorizați din România și Organizației Somelierilor din România 2011.
Cotnari, Murfatlar, Agroindustriala Bucium, Crama Averești Huși, Budureasca, Crama Oprișor, Crama Basilescu, Vinarte, Domeniile Nicorești, Domeniile Sâmburești, Lozawine și Banemi vă așteaptă la PROVINO!
Companii din țară și din străinătate prezintă la PROVINO soluții complete pentru crame, utilaje, echipamente, sisteme și accesorii pentru podgorii și crame, dar și tratamente cu grad minim de toxicitate pentru culturile de viță de vie, decantoare, carafe, pahare realizate manual și sticle decorative. Participă: Lantec Industries, Valdo Invest, Alti Prest, Vignetinox, Mateo, Loredo, TM Inox, Fabrica de sticlă Fredi Onești, Polimercolor și Andre Cristal.
Partener Oficial: Bilbor
Partener de Servicii: Conti Grup
Parteneri Gastronomici: La Castel, Five Continents, Panifcom
Travel Partner: Icar Tours
Suntem și pe: