Subscribe RSS

Arhiva pentru Categorii "Jurnale"

1 mai bucovinean la Pensiunea Păltinoasa May 03

Îndrăgostiţi de Bucovina, aşa ne-am întors din minivacanţa de 1 mai! După cum ştiţi am acceptat invitaţia domnului Iulian Mariciuc şi am petrecut un week-end încântător la pensiunea Păltinoasa. Pentru ce v-o recomandăm cu mare drag?

 În primul rând pentru că este cea mai bună alegere în ceea ce priveşte raportul calitate preţ.

 Oferă, datorită poziţionării (8 km ditanţă de Gura Humorului, 28 Km de Suceava), posibilitatea de a vizita foarte uşor următoarele obiective: mănăstirea Humor, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Putna şi Schitul lui Daniil Sihastru, mănăstirea Dragomirna, Cetatea de Scaun a Sucevei, casa memorială Ciprian Porumbescu, atelierul de ceramică Marginea, Salina Cacica. De asemenea, pentru a vă perece timpul liber recomandăm Centrul de agrement Ariniş, iar pentru perioada de iarnă pârtia de schi Gura Humorului şi nu în ultimul rând Colţul Zoologic Şoimaru.

 Ospitalitatea şi prietenia cu care vă vor primi Iulian şi Cristina Mariciuc, proprietarii pensiunii.

 Mese tradiţional bucovinene, fără meniuri fixe, putând ruga gazdele să va pregătească ceea ce doriţi. Bucatele sunt gustoase pentru că sunt pregătite cu drag şi din ingrediente naturale.

 Posibilitatea de a vă distra şi relaxa fără a simţi că deranjaţi, chiar dacă plănuiţi o petrecere până în zori.

 Alte facilităţi de care dispune pensiunea şi care nu presupun costuri suplimentare: masă de biliard, masă ping-pong, joc darts, internet wireless.

 Posibilitatea de a utiliza bucătăria complet utilată, grătarul, locurile de parcare.

 Acces la liziera pădurii, unde este amenajat cu bănci şi mese un loc unde vă puteţi relaxa bucurându-vă de natură şi aer curat. De asemenea, proprietarii acceptă să fiţi însoţiţi de animale de companie.

Pensiunea este ideală pentru o ieşire cu prietenii sau în familie dar şi pentru aniversări, indiferent de motiv! De 1 şi 2 Mai am petrecut altfel decât litoral sau un simplu concert. Am fost între prieteni şi oameni plăcuţi şi ne-am bucurat de peisaje care ne-au încărcat de energie pozitivă.

Acestea fiind spuse aş mai adăuga doar că pentru noi pensiunea Păltinoasa este pe lista locurilor unde vom reveni cu mare plăcere şi pe care din pasiune pentru turism v-o recomandăm dacă vreţi să vizitaţi Bucovina. Revenim cu ofertele concrete pe care vi le pune la dispoziţie pensiunea Păltinoasa cu diferite ocazii. Până atunci, vă aşteptăm la agenţie pentru mai multe povestiri din vacanţă.

  • Share/Bookmark
Islanda, ţara contrastelor Apr 29

Unde ingheţul şi focul şi-au găsit locul … şi casa mea pentru 4 luni. Parcă nimic nu m-a mai bucurat atât de tare ca vestea: Islanda este în focuri! Ştirea că vulcanul este în deplină erupere m-a făcut să îmi aduc aminte de clipele minunate petrecute în Islanda pentru mai bine de 4 luni. Mi-aş fi dorit să fiu prezentă la acest eveniment, dar am fost ferită să văd cum pământul se cutremură şi arde la temperaturi impresionante. :(

Cum nimic nu este întâmplător, dorindu-mi de mică să păşesc pe ţinutul îngheţurilor, mi-am lăsat visele deoparte şi am păşit în realitatea Islandei în augustul anului trecut. Precum un copil nerăbdător şi răzgâiat, mi-am petrecut lunile de dinaintea plecării spre această destinaţie exotică, încercând să aflu cât mai multe despre locurile mirifice de care auzisem pe Discovery, despre oamenii şi obiceiurile lor şi povestind tuturor, aproape nonstop despre Islanda.

Şi cum era de aşteptat, aventura a început chiar dinainte de a-mi lua zborul spre ţara înfrigurată. Mituri cum că Islanda este ţara eschimoşilor, cum că oamenii sunt reci, duri ca piatra, că urşii sosesc din Groenlanda, tot am auzit pe toată perioada. Am fost realmente impresionată numai prin imagini de aurora boreală, Blue Lagoon, gheizerele, forma specială a vulcanilor, ţărmurile şi oceanul, măreţia cascadelor …

Şi asta doar din imagini. Dar când m-am văzut într-adevăr pe pământul vikingilor, când am realizat că nimic nu seamănă cu ce văzusem până atunci în viaţa mea … de abia atunci am înţeles: E diferit.

După mai bine de 18 ore nedormite, 6 ore de zbor cu escale şi diferenţe de fus orar, am ajuns în Islanda. Drumul cu flybusul m-a ajutat să mă dezmeticesc.

Teren vulcanic. Nu tu blocuri. Dar nici copaci? Apropo circulă o vorbă la ei: “Ce faci dacă te rătăceşti în Islanda?” “Te ridici în picioare. Că te vezi uşor. Nu sunt copaci”. :D

Dar nici oameni pe stradă? Îmi întreb colega: “Ioana, tu vezi ce văd eu?” Unde e “obişnuitul”? Nu mi-a luat mult timp să îmi dau seama: Tocmai asta este Islanda. NEOBIŞNUITUL, INEDITUL, NEMAÎNTÂLNITUL E ACOLO.

Sper că v-am trezit interesul. Acesta a fost un episod pilot. Dacă vreţi să vedeţi Islanda prin amintirile mele, vă povestesc cu mare drag.

  • Share/Bookmark
Weekend la Iaşi 2 Apr 29

După o masă copioasă şi destul de ieftină la cantina Titu Maiorescu, am început vizita cu vărul meu, Robert. Sper să vă mai amintiţi de Robert, vărul meu de la Braşov, venit să viziteze Iaşul. Deci, reluând povestirea… Nici bine nu ieşim din parcul plin ochi cu fete frumoase (aşa mi-a spus vărul meu să menţionez dacă mai scriu de el pe blog … de fete frumoase) … şi … vedem tramvaiul de epocă. Studenţii grăbiţi se opriseră în loc, florăresele au ieşit din barăcile lor să privească apariţia inedită. Şi noi ne-am uitat mult după tramvai. Văr-miu, care se lăuda că a văzut multe la viaţa lui, a rămas impresionat. Chiar m-a întrebat de ce nu opreşte în staţie. I-am explicat că e închiriat şi că te costă să te plimbi ca un adevărat boier de epocă din Iaşul nostru. Imediat ce am coborât de staţie am făcut poza celebră cu leii din faţa corpului A. I-am zis că aici este Sala Paşilor pierduţi. M-a întrebat: „Dar cine şi-a pierdut paşii pe aici? Cumva studenţii? Că nu pare să folosească intrarea cu leii.” Nu am ştiut ce răspuns să îi dau. Eu plănuisem să îi arăt ce picturi impresionante sunt aici şi cum vă spun: am plănuit şi am vizitat. Ne-am uitat lung la picturi, am trecut pe lângă ele, am rămas cu gura căscată … eu .. a nu ştiu câta oară … el prima dată … am făcut comentarii şi câteva poze. S-a uitat un portar cam lung la noi, dar până la urmă nici una dintre picturile lui Bălaşa nu a rămas nefotografiată. Eram singurii vizitatori şi se auzeau numai paşii noştri. Atunci Robert a adăugat: „Deci de asta se numeşte Sala Paşilor Pierduţi”. I-am mai spus că aici Centrul Cultural Francez organizează în fiecare toamna un bal mascat şi este foarte amuzant să porţi mască.

Următorul obiectiv: Mitropolia. Am coborât încet Copoul, vărul meu urmând cu privirea câte o fată frumoasă. Doar moldovencele sunt frumoase, tot el a zis să repet. Am ajuns pe strada Lăpuşneanu, plină de tarabe cu antichităţi şi muzică ce se auzea din difuzoare. Ne-am uitat ba la o tarabă, am văzut ba un ceas, ba un instrument muzical, erau chiar şi haine de epocă de vânzare. Mi-am făcut şi o poză cu un joben şi un baston. Strada Lăpuşneanu forfotea de lume veselă. Se simţea atmosfera de epocă şi sărbătoare.

Lângă muzeul Unirii, două domnişoare îmbrăcate în rochii de epocă ne invitau să intrăm să vizităm. Recunosc că deşi este renovat, am refuzat invitaţia şi ne-am continuat drumul. Vărul meu, în faţă la cinematograful Republicii, s-a uitat în geam la afişele cu filme. „Şi aici este aceeaşi epocă …”. Cu părere de rău am mers mai departe. Imediat Hotel Traian, şi el proaspăt renovat cu o limuzină albă în faţă. Probabil venise de curând vreo mireasă. Piaţa Unirii plină ochi. Cu copii mici ce alergau porumbeii, tineri îndrăgostiţi ce se plimbau dar şi oameni ceva mai grăbiţi. Ne-am făcut şi noi o poză: cu vărul şi statuia. Vărul meu a zis că în 20 de minute din zona Copou până în Unirii a văzut vreo 10 statui. I-am zis că încă nu a văzut nimic. Se poate spune că Iaşul este un oraş al statuilor.

Ajungem în staţie la Unirii, unde trec agale, parcă plecate la promenadă două tramvaie nu de epocă, ci de epocă nu de mult apusă. Observ pe faţa vărului meu o grimasă. Nu intreb nimic şi ajungem la cazinou. Promitem că la întoarcere vom mânca câte o prăjitură aici. Parcurgem o străduţă cu multe maşini parcate şi ajungem pe Ştefan cel Mare. Aici lume, lume, lume … peste lume circulaţia maşinilor fiind oprită. Toţi oamenii aveau aceeaşi direcţie: Mitropolie, la moaştele Paraschevei. Ajungem prin mulţime în faţa bisericii. Ne facem o cruce mare în faţa Mitropoliei şi intrăm. Luăm două lumânări. Acum începe aglomeraţia. Îi explic vărului meu că aici vin oameni din toate părţile ţării să ajungă de sărbătoarea Sf. Paracheva, 14 octombrie, la moaştele acesteia. Ca un semn de recunoaştere pentru minunile săvârşite de aceasta şi pentru a se ruga la ea. Că unii dintre ei stau şi câte 24 de ore în picioare la rând numai să atingă în ziua respectivă osemintele sfinte. Am încercat să ne apropiem cât mai mult de zona unde erau adăpostite osemintele, însă a fost greu să înaintăm şi ne-am întors. Am aprins cele două lumânări şi am ieşit din curtea bisericii.

Peste drum, în faţă la Teatru Naţional „Vasile Alecsandri” sunt pictori ce îşi expun operele în speranţa vânzării. Ne uităm în linişte la fiecare dintre tablouri. Un grafician într-un colţ face portrete. Părinţii vor un portret cu copiii lor mici şi stau la rând. Noi privim cum graficianul desenează vreo două portrete. Vărului meu îi trece prin gând să îşi facă şi el unul, însă coada era prea mare pentru omul-viteză cum îşi mai zice el. Încet, încet … trecem prin faţa Primăriei unde sunt expuse poze vechi cu Iaşul.

Oooo, am scris o mulţime … ne oprim acum cu povestitul pentru că eu şi vărul meu ne întâlnim cu câţiva din prietenii mei să mergem la concertul din faţa Palatului Culturii. Revin mai târziu cu restul impresiilor. Acum … pe locuri, dansaţi!

  • Share/Bookmark
Cum a fost la Târgul Internaţional din Bulgaria Apr 20

Săpămâna trecută am fost la Veliko Târnovo, în Bulgaria, împreună cu Biroul de Informare a Primăriei Iaşi, ca să reprezentăm Iaşul la Târgul Internaţional de Turism din Capitala Balcanică a Turismului Cultural.

Am plecat de dimineaţă şi am ajuns, după o zi cu multe opriri, la 70 de km de graniţă. După ce am trecut de multe localităţi pustii şi fără prea multă lumină, am găsit oraşul în care trebuia să intrăm – Veliko Târnovo, un orăşel mai mult decât superb. Este o combinaţie perfectă între stilul vechi şi tradiţional şi viaţa de zi de zi extrem de animată.

De cum am ajuns la Hotel Concorde, ne-am lăsat bagajele şi am plecat în recunoaştere. Este un oraş tipic turistic, în care oamenii sunt primitori iar priveliştea e de zile mari.

A doua zi ne-am pregătit materialele şi am pornit spre târg să ne amenajăm standul alături de Bulgaria, Macedonia, Serbia, Italia, Franţa, Brazilia, Koreea, Malta, Indonezia şi Africa de Sud. Din România mai era cineva din Giurgiu şi cineva din Bucureşti, însă standul nostru a fost de departe cel mai lăudat. Am lipit fotografii cu Iaşul vechi, am avut obiecte împletite şi proiecţii cu oraşul Iaşi. Ca să nu mai zic de numărul mare de pliante şi hărţi.

Ne-au mirat un pic cunoştinţele străinilor, mai ales ale bulgarilor, despre România. Destul de reduse. Dar am avut grijă să îi punem la curent cu tot ce înseamnă Iaşi şi România şi, mai mult, să îi facem să îşi dorească să viziteze frumoasa noastră ţară.

A fost un program destul de încarcat cu workshopuri, mese rotunde, prezentări de cărţi, proiecţii de filme, expoziţii de fotografie, prezentări de produse şi servicii turistice.

Serile au fost de asemenea pline de activităţi din cele mai diverse: spectacol de operetă, teatru, cocktail-uri, ieşiri în club, paradă tradiţională, spectacol de dans folcloric, ceremonie de decernare de premii de excelenţă şi, cireaşa de pe tort, un spectacol de sunete şi lumini la Cetatea Tsarevgrad Târnov.

În fiecare zi la prânz am mâncat la Restaurantul Ego, vis-a-vis de Hotel Best Western. Nu ştiu dacă am mâncat vreodată mâncare mai bună ca acolo însă recomand cu mare drag Ego, Pizza and grill dacă treceţi prin Veliko Târnovo. Meniul este divers, iar mâncarea absolut delicioasă.

Şi la magazinele de haine, şi la librării şi la muzee, inclusiv la cetate, erau reduceri pentru cei care aveau carduri ISIC. De exemplu, la cetate, un bilet normal era 6 leva, iar un bilet cu card ISIC era 2 leva. Iată de ce este bine să îţi faci un card ISIC cu doar 20 RON.

Am plecat de acolo trişti că s-a terminat. Am luat multe materiale, atât cu Bulgaria şi Veliko Târnovo, cât şi cu celelalte ţări, aşa că pentru mai multe povestiri şi informaţii despre destinaţiile dorite vă aştept cu drag la birou, pe Anastasie Panu 56.

Veliko Târnovo merită cu adevărat să fie Capitala Balcanică a Turismului Cultural.

  • Share/Bookmark
Un weekend în Iaşi Apr 16

Anul trecut, de zilele Iaşului a venit vărul meu de la Braşov. Să mă viziteze. Deşi nu planificase, a nimerit exact de sărbători … cu mare alai la noi în oraş. Îl iau de la gară. A fost impresionat de gara noastră. El remarcă: Cam pustie. La voi nu se merge cu trenul? I-am explicat de abia anul ăsta, după mulţi ani de renovare, au dat-o în folosinţă. Şi că lumea e obişnuită să folosească o clădire alăturată. El râde: uite cum v-aţi gândit voi să păstraţi lucrurile noi: să nu le folosiţi. Urcăm într-un taxi. Îi arăt clădirea unde a lucrat sora mea: Vama veche. Cei noi în oraş zic mereu: “Clădirea aia care seamănă cu o biserică din gară.” Dar de fapt este o clădire cu un stil deosebit, din vremea lui … nimeni pare să nu ştie istoria acestei clădiri, dar cu siguranţă are una pentru că arhitectura nu e din secolul XX. Şi urcăm la Râpă Galbenă. Drumul este perfect, fără gropi … taxiul urca lin şi vărul meu adăugă: „Se pare că Iaşul nu e bogat în gropi.” La râpă galbenă zice: „Impresionant. Tot de curând refăcut, nu?”

Eu: „Acum trecem pe lângă un cămin de studenţi, Akademos – unde stau cei mai avuţi studenţi.”  Şi el adăugă: „Şi nici studenţi săraci nu aveţi”. Taximetristul râde. Robert nu înţelege sau poate doar se preface că nu înţelege şi ajungem la semafor, fiind absorbit de oraş exact ca un copil mic. Roşu. Maşina se opreşte. În intersecţie vede stema Universităţii Cuza pusă pe o clădire. “La universitate şi grădiniţă?” zice el. „Îi faceţi savanţi de mici”. Îi spun că pe partea cealaltă este biblioteca universitară. Şi că au la parter o cafenea unde se pot servi ceaiuri şi cafele felurite, că mereu nu ştii ce să alegi din meniu.

Verde. Trecem liniile de tramvai. El priveşte tramvaiul ce aşteaptă la semafor şi are o grimasă. Nu vreau să mă gândesc ce îşi spune în mintea lui. Imediat ridică capul insistent şi citeşte cu glas tare: Casa de Cultură a Studenţilor. Facem curba şi ajungem la o trecere de pietoni. Lăsăm o gaşcă mare de studenţi să traverseze strada. El se uită la statuia lui Mihai Eminescu.

Pe Copou, forfotă mare. Probabil este fără 10. Au ieşit studenţii de la cursuri. Aşteptăm până în staţie la Universitate la încă 2 semafoare. „Baftă mare!” zice el. Îi răspund: „De vreo 3 ani de când sunt puse semafoare. Şi până la urmă e de bine. Că poţi vedea studentele de pe Copou.” El dă din cap în semn de aprobare şi rămâne lipit de geam: să privească corpul B al Universităţii sau fetele de la FEAA?! Oricum corpul B nu se vede de copaci şi nu rămân decât celelalte corpuri.

Taximetristul: „7 lei. Am ajuns. Prima oară în Iaşi?”
Robert: „Da, da, uitaţi banii”
Taximetristul către mine: „Să îl duci la Cuvioasa!”
Robert: „Voi merge, cum pot să ratez? Mulţumesc. O zi bună”

Am luat bagajul şi mai pe seară vom continua vizita. Voi nu uitaţi să citiţi pentru că voi veni cu continuarea acestui post.

  • Share/Bookmark