Îndrăgostiţi de Bucovina, aşa ne-am întors din minivacanţa de 1 mai! După cum ştiţi am acceptat invitaţia domnului Iulian Mariciuc şi am petrecut un week-end încântător la pensiunea Păltinoasa. Pentru ce v-o recomandăm cu mare drag?

 În primul rând pentru că este cea mai bună alegere în ceea ce priveşte raportul calitate preţ.

 Oferă, datorită poziţionării (8 km ditanţă de Gura Humorului, 28 Km de Suceava), posibilitatea de a vizita foarte uşor următoarele obiective: mănăstirea Humor, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Putna şi Schitul lui Daniil Sihastru, mănăstirea Dragomirna, Cetatea de Scaun a Sucevei, casa memorială Ciprian Porumbescu, atelierul de ceramică Marginea, Salina Cacica. De asemenea, pentru a vă perece timpul liber recomandăm Centrul de agrement Ariniş, iar pentru perioada de iarnă pârtia de schi Gura Humorului şi nu în ultimul rând Colţul Zoologic Şoimaru.

 Ospitalitatea şi prietenia cu care vă vor primi Iulian şi Cristina Mariciuc, proprietarii pensiunii.

 Mese tradiţional bucovinene, fără meniuri fixe, putând ruga gazdele să va pregătească ceea ce doriţi. Bucatele sunt gustoase pentru că sunt pregătite cu drag şi din ingrediente naturale.

 Posibilitatea de a vă distra şi relaxa fără a simţi că deranjaţi, chiar dacă plănuiţi o petrecere până în zori.

 Alte facilităţi de care dispune pensiunea şi care nu presupun costuri suplimentare: masă de biliard, masă ping-pong, joc darts, internet wireless.

 Posibilitatea de a utiliza bucătăria complet utilată, grătarul, locurile de parcare.

 Acces la liziera pădurii, unde este amenajat cu bănci şi mese un loc unde vă puteţi relaxa bucurându-vă de natură şi aer curat. De asemenea, proprietarii acceptă să fiţi însoţiţi de animale de companie.

Pensiunea este ideală pentru o ieşire cu prietenii sau în familie dar şi pentru aniversări, indiferent de motiv! De 1 şi 2 Mai am petrecut altfel decât litoral sau un simplu concert. Am fost între prieteni şi oameni plăcuţi şi ne-am bucurat de peisaje care ne-au încărcat de energie pozitivă.

Acestea fiind spuse aş mai adăuga doar că pentru noi pensiunea Păltinoasa este pe lista locurilor unde vom reveni cu mare plăcere şi pe care din pasiune pentru turism v-o recomandăm dacă vreţi să vizitaţi Bucovina. Revenim cu ofertele concrete pe care vi le pune la dispoziţie pensiunea Păltinoasa cu diferite ocazii. Până atunci, vă aşteptăm la agenţie pentru mai multe povestiri din vacanţă.

Related posts

• Minivacanţă de 1 Mai (0)
• Hai la fotbal! (0)
• Cum a fost la fotbal cu bloggerii ieşeni (13)
• Jurnal de călătorie: Gheorghieni (3)
• Descoperă Bucovina cu Best Western (1)

Unde ingheţul şi focul şi-au găsit locul … şi casa mea pentru 4 luni. Parcă nimic nu m-a mai bucurat atât de tare ca vestea: Islanda este în focuri! Ştirea că vulcanul este în deplină erupere m-a făcut să îmi aduc aminte de clipele minunate petrecute în Islanda pentru mai bine de 4 luni. Mi-aş fi dorit să fiu prezentă la acest eveniment, dar am fost ferită să văd cum pământul se cutremură şi arde la temperaturi impresionante.

Cum nimic nu este întâmplător, dorindu-mi de mică să păşesc pe ţinutul îngheţurilor, mi-am lăsat visele deoparte şi am păşit în realitatea Islandei în augustul anului trecut. Precum un copil nerăbdător şi răzgâiat, mi-am petrecut lunile de dinaintea plecării spre această destinaţie exotică, încercând să aflu cât mai multe despre locurile mirifice de care auzisem pe Discovery, despre oamenii şi obiceiurile lor şi povestind tuturor, aproape nonstop despre Islanda.

Şi cum era de aşteptat, aventura a început chiar dinainte de a-mi lua zborul spre ţara înfrigurată. Mituri cum că Islanda este ţara eschimoşilor, cum că oamenii sunt reci, duri ca piatra, că urşii sosesc din Groenlanda, tot am auzit pe toată perioada. Am fost realmente impresionată numai prin imagini de aurora boreală, Blue Lagoon, gheizerele, forma specială a vulcanilor, ţărmurile şi oceanul, măreţia cascadelor …

Şi asta doar din imagini. Dar când m-am văzut într-adevăr pe pământul vikingilor, când am realizat că nimic nu seamănă cu ce văzusem până atunci în viaţa mea … de abia atunci am înţeles: E diferit.

După mai bine de 18 ore nedormite, 6 ore de zbor cu escale şi diferenţe de fus orar, am ajuns în Islanda. Drumul cu flybusul m-a ajutat să mă dezmeticesc.

Teren vulcanic. Nu tu blocuri. Dar nici copaci? Apropo circulă o vorbă la ei: “Ce faci dacă te rătăceşti în Islanda?” “Te ridici în picioare. Că te vezi uşor. Nu sunt copaci”.

Dar nici oameni pe stradă? Îmi întreb colega: “Ioana, tu vezi ce văd eu?” Unde e “obişnuitul”? Nu mi-a luat mult timp să îmi dau seama: Tocmai asta este Islanda. NEOBIŞNUITUL, INEDITUL, NEMAÎNTÂLNITUL E ACOLO.

Sper că v-am trezit interesul. Acesta a fost un episod pilot. Dacă vreţi să vedeţi Islanda prin amintirile mele, vă povestesc cu mare drag.

După o masă copioasă şi destul de ieftină la cantina Titu Maiorescu, am început vizita cu vărul meu, Robert. Sper să vă mai amintiţi de Robert, vărul meu de la Braşov, venit să viziteze Iaşul. Deci, reluând povestirea… Nici bine nu ieşim din parcul plin ochi cu fete frumoase (aşa mi-a spus vărul meu să menţionez dacă mai scriu de el pe blog … de fete frumoase) … şi … vedem tramvaiul de epocă. Studenţii grăbiţi se opriseră în loc, florăresele au ieşit din barăcile lor să privească apariţia inedită. Şi noi ne-am uitat mult după tramvai. Văr-miu, care se lăuda că a văzut multe la viaţa lui, a rămas impresionat. Chiar m-a întrebat de ce nu opreşte în staţie. I-am explicat că e închiriat şi că te costă să te plimbi ca un adevărat boier de epocă din Iaşul nostru. Imediat ce am coborât de staţie am făcut poza celebră cu leii din faţa corpului A. I-am zis că aici este Sala Paşilor pierduţi. M-a întrebat: „Dar cine şi-a pierdut paşii pe aici? Cumva studenţii? Că nu pare să folosească intrarea cu leii.” Nu am ştiut ce răspuns să îi dau. Eu plănuisem să îi arăt ce picturi impresionante sunt aici şi cum vă spun: am plănuit şi am vizitat. Ne-am uitat lung la picturi, am trecut pe lângă ele, am rămas cu gura căscată … eu .. a nu ştiu câta oară … el prima dată … am făcut comentarii şi câteva poze. S-a uitat un portar cam lung la noi, dar până la urmă nici una dintre picturile lui Bălaşa nu a rămas nefotografiată. Eram singurii vizitatori şi se auzeau numai paşii noştri. Atunci Robert a adăugat: „Deci de asta se numeşte Sala Paşilor Pierduţi”. I-am mai spus că aici Centrul Cultural Francez organizează în fiecare toamna un bal mascat şi este foarte amuzant să porţi mască.

Următorul obiectiv: Mitropolia. Am coborât încet Copoul, vărul meu urmând cu privirea câte o fată frumoasă. Doar moldovencele sunt frumoase, tot el a zis să repet. Am ajuns pe strada Lăpuşneanu, plină de tarabe cu antichităţi şi muzică ce se auzea din difuzoare. Ne-am uitat ba la o tarabă, am văzut ba un ceas, ba un instrument muzical, erau chiar şi haine de epocă de vânzare. Mi-am făcut şi o poză cu un joben şi un baston. Strada Lăpuşneanu forfotea de lume veselă. Se simţea atmosfera de epocă şi sărbătoare.

Lângă muzeul Unirii, două domnişoare îmbrăcate în rochii de epocă ne invitau să intrăm să vizităm. Recunosc că deşi este renovat, am refuzat invitaţia şi ne-am continuat drumul. Vărul meu, în faţă la cinematograful Republicii, s-a uitat în geam la afişele cu filme. „Şi aici este aceeaşi epocă …”. Cu părere de rău am mers mai departe. Imediat Hotel Traian, şi el proaspăt renovat cu o limuzină albă în faţă. Probabil venise de curând vreo mireasă. Piaţa Unirii plină ochi. Cu copii mici ce alergau porumbeii, tineri îndrăgostiţi ce se plimbau dar şi oameni ceva mai grăbiţi. Ne-am făcut şi noi o poză: cu vărul şi statuia. Vărul meu a zis că în 20 de minute din zona Copou până în Unirii a văzut vreo 10 statui. I-am zis că încă nu a văzut nimic. Se poate spune că Iaşul este un oraş al statuilor.

Ajungem în staţie la Unirii, unde trec agale, parcă plecate la promenadă două tramvaie nu de epocă, ci de epocă nu de mult apusă. Observ pe faţa vărului meu o grimasă. Nu intreb nimic şi ajungem la cazinou. Promitem că la întoarcere vom mânca câte o prăjitură aici. Parcurgem o străduţă cu multe maşini parcate şi ajungem pe Ştefan cel Mare. Aici lume, lume, lume … peste lume circulaţia maşinilor fiind oprită. Toţi oamenii aveau aceeaşi direcţie: Mitropolie, la moaştele Paraschevei. Ajungem prin mulţime în faţa bisericii. Ne facem o cruce mare în faţa Mitropoliei şi intrăm. Luăm două lumânări. Acum începe aglomeraţia. Îi explic vărului meu că aici vin oameni din toate părţile ţării să ajungă de sărbătoarea Sf. Paracheva, 14 octombrie, la moaştele acesteia. Ca un semn de recunoaştere pentru minunile săvârşite de aceasta şi pentru a se ruga la ea. Că unii dintre ei stau şi câte 24 de ore în picioare la rând numai să atingă în ziua respectivă osemintele sfinte. Am încercat să ne apropiem cât mai mult de zona unde erau adăpostite osemintele, însă a fost greu să înaintăm şi ne-am întors. Am aprins cele două lumânări şi am ieşit din curtea bisericii.

Peste drum, în faţă la Teatru Naţional „Vasile Alecsandri” sunt pictori ce îşi expun operele în speranţa vânzării. Ne uităm în linişte la fiecare dintre tablouri. Un grafician într-un colţ face portrete. Părinţii vor un portret cu copiii lor mici şi stau la rând. Noi privim cum graficianul desenează vreo două portrete. Vărului meu îi trece prin gând să îşi facă şi el unul, însă coada era prea mare pentru omul-viteză cum îşi mai zice el. Încet, încet … trecem prin faţa Primăriei unde sunt expuse poze vechi cu Iaşul.

Oooo, am scris o mulţime … ne oprim acum cu povestitul pentru că eu şi vărul meu ne întâlnim cu câţiva din prietenii mei să mergem la concertul din faţa Palatului Culturii. Revin mai târziu cu restul impresiilor. Acum … pe locuri, dansaţi!

Related posts

• Plimbare de weekend (2)
• Un weekend în Iaşi (0)
• Tur de oras Iasi cu elevi din Constanta (1)
• Tur de oraş cu vinuri de Iaşi (2)
• Profesorul din Lille (0)

Săpămâna trecută am fost la Veliko Târnovo, în Bulgaria, împreună cu Biroul de Informare a Primăriei Iaşi, ca să reprezentăm Iaşul la Târgul Internaţional de Turism din Capitala Balcanică a Turismului Cultural.

Am plecat de dimineaţă şi am ajuns, după o zi cu multe opriri, la 70 de km de graniţă. După ce am trecut de multe localităţi pustii şi fără prea multă lumină, am găsit oraşul în care trebuia să intrăm – Veliko Târnovo, un orăşel mai mult decât superb. Este o combinaţie perfectă între stilul vechi şi tradiţional şi viaţa de zi de zi extrem de animată.

De cum am ajuns la Hotel Concorde, ne-am lăsat bagajele şi am plecat în recunoaştere. Este un oraş tipic turistic, în care oamenii sunt primitori iar priveliştea e de zile mari.

A doua zi ne-am pregătit materialele şi am pornit spre târg să ne amenajăm standul alături de Bulgaria, Macedonia, Serbia, Italia, Franţa, Brazilia, Koreea, Malta, Indonezia şi Africa de Sud. Din România mai era cineva din Giurgiu şi cineva din Bucureşti, însă standul nostru a fost de departe cel mai lăudat. Am lipit fotografii cu Iaşul vechi, am avut obiecte împletite şi proiecţii cu oraşul Iaşi. Ca să nu mai zic de numărul mare de pliante şi hărţi.

Ne-au mirat un pic cunoştinţele străinilor, mai ales ale bulgarilor, despre România. Destul de reduse. Dar am avut grijă să îi punem la curent cu tot ce înseamnă Iaşi şi România şi, mai mult, să îi facem să îşi dorească să viziteze frumoasa noastră ţară.

A fost un program destul de încarcat cu workshopuri, mese rotunde, prezentări de cărţi, proiecţii de filme, expoziţii de fotografie, prezentări de produse şi servicii turistice.

Serile au fost de asemenea pline de activităţi din cele mai diverse: spectacol de operetă, teatru, cocktail-uri, ieşiri în club, paradă tradiţională, spectacol de dans folcloric, ceremonie de decernare de premii de excelenţă şi, cireaşa de pe tort, un spectacol de sunete şi lumini la Cetatea Tsarevgrad Târnov.

În fiecare zi la prânz am mâncat la Restaurantul Ego, vis-a-vis de Hotel Best Western. Nu ştiu dacă am mâncat vreodată mâncare mai bună ca acolo însă recomand cu mare drag Ego, Pizza and grill dacă treceţi prin Veliko Târnovo. Meniul este divers, iar mâncarea absolut delicioasă.

Şi la magazinele de haine, şi la librării şi la muzee, inclusiv la cetate, erau reduceri pentru cei care aveau carduri ISIC. De exemplu, la cetate, un bilet normal era 6 leva, iar un bilet cu card ISIC era 2 leva. Iată de ce este bine să îţi faci un card ISIC cu doar 20 RON.

Am plecat de acolo trişti că s-a terminat. Am luat multe materiale, atât cu Bulgaria şi Veliko Târnovo, cât şi cu celelalte ţări, aşa că pentru mai multe povestiri şi informaţii despre destinaţiile dorite vă aştept cu drag la birou, pe Anastasie Panu 56.

Veliko Târnovo merită cu adevărat să fie Capitala Balcanică a Turismului Cultural.

Related posts

• Unde îţi petreci concediul în această vară? (0)
• Descoperă Bucovina cu Best Western (1)
• “Legenda” Internship-ului la Icar Tours (0)
• Weekend la Iaşi 2 (1)
• Un weekend în Iaşi (0)

Anul trecut, de zilele Iaşului a venit vărul meu de la Braşov. Să mă viziteze. Deşi nu planificase, a nimerit exact de sărbători … cu mare alai la noi în oraş. Îl iau de la gară. A fost impresionat de gara noastră. El remarcă: Cam pustie. La voi nu se merge cu trenul? I-am explicat de abia anul ăsta, după mulţi ani de renovare, au dat-o în folosinţă. Şi că lumea e obişnuită să folosească o clădire alăturată. El râde: uite cum v-aţi gândit voi să păstraţi lucrurile noi: să nu le folosiţi. Urcăm într-un taxi. Îi arăt clădirea unde a lucrat sora mea: Vama veche. Cei noi în oraş zic mereu: “Clădirea aia care seamănă cu o biserică din gară.” Dar de fapt este o clădire cu un stil deosebit, din vremea lui … nimeni pare să nu ştie istoria acestei clădiri, dar cu siguranţă are una pentru că arhitectura nu e din secolul XX. Şi urcăm la Râpă Galbenă. Drumul este perfect, fără gropi … taxiul urca lin şi vărul meu adăugă: „Se pare că Iaşul nu e bogat în gropi.” La râpă galbenă zice: „Impresionant. Tot de curând refăcut, nu?”

Eu: „Acum trecem pe lângă un cămin de studenţi, Akademos – unde stau cei mai avuţi studenţi.”  Şi el adăugă: „Şi nici studenţi săraci nu aveţi”. Taximetristul râde. Robert nu înţelege sau poate doar se preface că nu înţelege şi ajungem la semafor, fiind absorbit de oraş exact ca un copil mic. Roşu. Maşina se opreşte. În intersecţie vede stema Universităţii Cuza pusă pe o clădire. “La universitate şi grădiniţă?” zice el. „Îi faceţi savanţi de mici”. Îi spun că pe partea cealaltă este biblioteca universitară. Şi că au la parter o cafenea unde se pot servi ceaiuri şi cafele felurite, că mereu nu ştii ce să alegi din meniu.

Verde. Trecem liniile de tramvai. El priveşte tramvaiul ce aşteaptă la semafor şi are o grimasă. Nu vreau să mă gândesc ce îşi spune în mintea lui. Imediat ridică capul insistent şi citeşte cu glas tare: Casa de Cultură a Studenţilor. Facem curba şi ajungem la o trecere de pietoni. Lăsăm o gaşcă mare de studenţi să traverseze strada. El se uită la statuia lui Mihai Eminescu.

Pe Copou, forfotă mare. Probabil este fără 10. Au ieşit studenţii de la cursuri. Aşteptăm până în staţie la Universitate la încă 2 semafoare. „Baftă mare!” zice el. Îi răspund: „De vreo 3 ani de când sunt puse semafoare. Şi până la urmă e de bine. Că poţi vedea studentele de pe Copou.” El dă din cap în semn de aprobare şi rămâne lipit de geam: să privească corpul B al Universităţii sau fetele de la FEAA?! Oricum corpul B nu se vede de copaci şi nu rămân decât celelalte corpuri.

Taximetristul: „7 lei. Am ajuns. Prima oară în Iaşi?”
Robert: „Da, da, uitaţi banii”
Taximetristul către mine: „Să îl duci la Cuvioasa!”
Robert: „Voi merge, cum pot să ratez? Mulţumesc. O zi bună”

Am luat bagajul şi mai pe seară vom continua vizita. Voi nu uitaţi să citiţi pentru că voi veni cu continuarea acestui post.

Related posts

• Weekend la Iaşi 2 (1)
• Târgul de vacanţe de la Iaşi (1)
• Profesorul din Lille (0)
• Plimbare de weekend (2)
• “Legenda” Internship-ului la Icar Tours (0)

Vineri și sâmbătă am fost într-un tur de mănăstiri în Bucovina. Nu mai fusesem de câțiva ani pe la mănăstiri, așa că am luat o mașină cu 7 locuri, 6 colegi de la Icar (Alexandra, Andrei, Mădălin, Nicoleta, Sandrino și Silviu) și am plecat în recunoaștere. Prima oprire: Cacica – Biserica Catolică și Mina. E o zonă frumoasă și liniștită, iar Mina merită vizitată. Drumul până acolo e destul de denivelat din cauza alunecărilor de teren, însă dacă mergi cu grijă ajungi în siguranță.

Am continuat cu Humorul. În Mănăstire era slujbă iar turnul era în reconstrucție, așa că am tras câteva cadre pe afară și am pornit spre câteva pensiuni, pentru a cunoaște mai bine piața pentru clienții noștri. Recomandăm neapărat Casa Paradis 3*, exact lângă Mănăstirea Humor, și Pensiunea Elegance 4*, un pic mai izolată și mai intimă.

În Humor am tras câteva cadre și cu partenerii noștri, Hotel Best Western Bucovina, după care am mâncat la Cramă, în drum spre Voroneț.

Voronețul ne-a lăsat mirați pentru starea în care se află și pentru albastrul de Voroneț care de fapt nu mai este albastru de Voroneț. Și acolo am găsit slujbă și reconstrucții, așa că am plecat mai departe. Recomandăm și pensiunea Perla Brazilor din apropiere de Vama, unde ospitalitatea vă va face să rămâneți pentru multe zile și să reveniți cu drag.

Cel mai mult ne-a plăcut la Mănăstirea Moldovița, care ne-a impresionat prin căldură sufletească și bucurie. E un loc din care îți este greu să mai pleci, iar când o faci pleci cu zâmbetul pe buze deoarece te încarci de energie pozitivă.

Trebuie neapărat să urcați și pe dealul din spatele Mănăstirii Moldovița și să vedeți ruinele vechii mănăstiri aflate la 15 minute depărtare. E o zonă în care merită din plin să petreci câteva clipe.

La Mănăstirea Sucevița nu am stat foarte mult deoarece vremea era deja urâtă iar atmosfera nu era deloc ca la Moldovița.

Așa că, după o zi plină, am făcut câteva cumpărături și ne-am îndreptat spre cazare, la Casa Valentin din Sucevița. Ne-am simțit bine, însă se putea mult mai bine și nu aș putea spune că o voi recomanda clienților noștri. Pensiunea era într-o stare destul de proastă și se vedea că nu este îngrijită. Ce am mai văzut în zonă și am recomanda ar fi Casa Rareș și Pensiunea Țara Fagului, însă nu și Casa Valentin.

A doua zi, pe o vreme destul de mohorâtă am pornit din nou la drum. Am oprit prima dată la Marginea, la Atelierul de Ceramică de unde am cumpărat multe obiecte extrem de frumoase și am putut vedea efectiv cum se fac vasele.

Am mers mai departe la Mănăstirea Putna care e de departe ceva aparte, cunoscându-se diferența dintre o mănăstire de maici și una de călugări. Destul de rece, și nu doar din cauza vremii, Putna este Mănăstirea cu cele mai stricte reguli.

De la Putna am mers un pic spre dreapta, pe un drum neasfaltat și cu multe gropi pentru a vedea Chilia lui Daniil Sihastru. Încărcat de istorie, locul nu mai este ce a fost, însă merită vizitat pentru poveste și pentru peisaj.

La prânz ne-am oprit în Rădăuți, unde am mâncat în centru la Restaurantul Național. Este genul de restaurant cu mâncare tradițională pe care îl recomanzi tuturor cunoscuților care au vreodată drum prin Rădăuți. Mâncare multă, ieftină și delicioasă, atmosferă tradițional românească și gazde primitoare. Trebuie neapărat să mâncați la Restaurantul Național când ajungeți în Rădăuți.

Lângă restaurant, un alt loc indicat de vizitat este Muzeul Etnografic în care veți vedea lucruri extraordinar de frumoase din trecutul românesc. Tot acolo îl puteți întâlni și pe faimosul Florin Colibaba și superbele sale opere de artă.

Mai departe am punctat de asemenea Mănăstirea Bogdana, aflată la 100 m de Muzeu, și Mănăstirea Dragomirna, aflată la 15 km de Suceava. Am trecut bineînțeles și pe la Cetatea de Scaun din Suceava unde era montat și cel mai mare ou de Paște. Din păcate Muzeul Satului era închis, însă dacă ajungeți acolo trebuie neapărat să îl vizitați.

Am încheiat traseul nostru la Fălticeni, unde Sandrino a avut primul vernisaj foto la Muzeul Irimescu. După puțină socializare am vizitat ferma de iepuri și fabrica de sticlă a tatălui său, domnul Sorin Ignia. Asta după ce am mâncat o plăcintă delicioasă la mama lui. Trebuie neapărat să vedeți iepurii domnului Ignia. Sunt de o rasă specială – Argintiu Francez – și sunt extrem de blănoși și mari. Sunt și de vânzare așa că puteți fi și fericiții proprietari ai unui superb iepure argintiu francez.

Terminând seara într-o manieră prietenească, am pornit spre casă bucurându-ne de o excursie reușită. Așa că dacă sunteți doritori de un traseu la Mănăstiri vă stăm la dispoziție cu drag.

Related posts

• Descoperă Bucovina cu Best Western (1)
• Săptămâna Turismului la Iaşi (3)
• România există ca destinaţie turistică (1)
• Târgul de Vacanţe (0)
• Ghid la Mănăstirile din Bucovina (2)

Se întâmplă ca la Facultate să ai plăcuta surpriză să vină profesori din Europa şi să susţină cursuri pentru studenţi. Aşa s-a întâmplat şi în cazul meu. Am rămas suprins de faptul că prima prezentare care a făcut-o profesorul în sala de curs a fost despre oraşul său natal, Lille.

Un oraş mic, industrial la origine, dar care ne-a atras atenţia prin pasiunea pusă de acest profesor în a ne povesti de unde provine şi ce găsim în acest oraş.

Lille se află în nordul Franţei, este un oraş ce a supravieşuit de-a lungul timpului datorită fabricilor ce au existat acolo. E acelaşi tip de oraş industrial în mare parte ca şi Iaşul.

Centrul reprezintă totul, aşa cum afirma şi domnul profesor, unde vom găsi căteva clădiri printre care şi Cetatea Vauban din secolul al 17-lea, dar oraşul oferă o gamă largă de stiluri arhitecturale, cu diverse sume de influenţă flamand, inclusiv utilizarea de caramidă maro şi roşu.

Sunt două Universităţi: de stat, Universitatea din Lille, şi particulară Université Catholique de Lille. Ca mijloace de transport sunt multe variante, cu autobuzul, tramvaiul, sistem de metro driverless, primul din lume, apărut în anul 1983.

Am remarcat la acest profesor că povestea cu multă mândrie despre oraş şi că înţelege şi ştie o parte din istoria acestuia, altfel nu ar fi prezentat oraşul la ora noastră.

Se poate ajunge foarte uşor şi în ţara vecină, Belgia. Domnul profesor ne povestea că în zilele sale libere îşi ia bicicleta şi într-o plimbare ajunge în ţara vecină.

Un oraş liniştit, micuţ, dar cu multe evenimente importante în istoria Franţei. Vreau să mai menţionez că domnul profesor lucrează în Lille la un institut de cercetare în educaţie fizică şi sport, lucru foarte rar întâlnit la noi în ţară sau chiar deloc, aşa că cine este interesat şi de acest lucru va avea multe de învăţat vizitând acest institut.

Related posts

• Weekend la Iaşi 2 (1)
• Un weekend în Iaşi (0)
• Târgul de vacanţe de la Iaşi (1)
• “Legenda” Internship-ului la Icar Tours (0)
• Unde îţi petreci concediul în această vară? (0)

Numele meu este Ionela şi sunt intern Icar Tours. Acum câteva săptămâni Andreea, PR-ul Icarului, a organizat un concurs pentru noi, internii, la care premiul era participarea la un eveniment în Polonia. Trebuie să mă laud şi să vă spun că eu am fost fericita câştigătoare a acestui concurs.

Tocmai m-am întors de acolo şi pot să spun că am avut o experienţă nemaipomenită în Polonia, cu ocazia întrunirii Europalia, din Zakopane. Fiindcă zic da oricărei oportunităţi, am reuşit să merg ca reprezentant al României în Polonia şi să particip, alături de alţi tineri entuziaşti într-un proiect internaţional de zile mari.

Întâlnirea în Zakopane s-a realizat pentru a aduna reprezentanţi ai mai multor organizaţii din ţări precum Portugalia, Franţa, Italia, Germania, Lituania, Letonia, România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Turcia, scopul fiind de realizare de parteneriate ulterioare.

Proiectul conceput de mine, alături de cei din Portugalia şi Lituania, va fi unul cu temă ecologică, de conştientizare în principal a persoanelor cu vârsta între 16 şi 20 despre impactul atitudinii lor asupra mediului.

Având un trainer cu destul de multă experienţă, am reuşit să deprind cunoştinţe despre cum se concept proiectele şi cum se lucrează pentru atragerea de fonduri europene prin intermediul Agenţiei Naţionale.

Şi pentru că întrunirea aceasta mi-a dat posibilitatea să întâlnesc oameni deosebiţi voi începe prin a-i descrie în linii mari. O bunică de 89 de ani din tren mi-a povestit cu multă implicare despre cum a reuşit în viaţă, despre cum a luat decizii îndrăzneţe în momente-cheie (a intrat de 3 ori în audienţă la tovarăşul decedat pentru rezolvarea problemelor ei); Daniel, cel care m-a aşteptat la aeroport mi-a dat sfaturi despre cum să fiu un imigrant de succes în Marea Britanie şi despre cum să călătoresc după ce îmi vând hainele; italianul Federico ne-a învăţat cum să cântăm şi să jucăm crocodilul; Leonardo portughezul despre cum să fii optimist şi plin de energie; Maya bulgăroaica despre cum se face o prezentare de succes; germanii Claudia şi Robert despre cum să rezişti să joci încontinuu, timp de 4 ore, ping-pong. Dar şi ei au învăţat că există oameni dezgheţaţi în România şi că avem mult mai multe de oferit decât Dracula. Pentru că sunt încântată să cunosc locuri noi, am stat mai mult lipită cu ochii de geamul avionului şi am umblat de colo-colo cu harta în mână în Cracovia. Am făcut de altfel şi un shopping nereuşit în Zakopane.

Dacă aş face o recapitulare aş spune: în total cam 30 de ore dormite în 6 zile, pline de energie totuşi, cu oameni senzaţionali şi locuri noi şi impresionante.

Polonia este o ţară minunată!

Pe această cale, mulţumesc Icar Tour pentru oportunitate!

Related posts

• Interviu cu Directorul General Blue Air (0)
• Plecăm la Chicago să reprezentăm România (0)
• Internship (0)
• Ce poţi să faci în luna februarie? (0)
• Alege agenţia de turism – Călătoreşte cu ANAT (1)