Ce nu știai despre Roma, Cetatea Eternă?

Astăzi este 21 aprilie. În această seară, pe Capitoliul Romei – Colle Campidoglio, cea mai mică dar faimoasă colină a orașului răsună clinchetul unui clopoțel. Se întâmplă în fiecare an, la aceeași dată. Se anunță astfel împlinirea încă unui an de existență a Cetății Eterne. Tradiția spune că Roma a fost înființată pe 21 aprilie 753 î.H de către Romulus, cel care a fost și primul său rege (după ce l-a ucis pe fratele său Remus, celălalt geamăn crescut de Lupoaică). Interesant este că ultimul împărat al Romei, detronat în 476 d.H purta tot numele Romulus dar și pe cel de Augustulus.

Roma este astăzi printre cele mai populate orașe ale Europei, zona metropolitană depășind 4 milioane de locuitori. În antichitate, în perioada de maximă dezvoltare a Imperiului, Roma a depășit 1 milion de locuitori, o cifră incredibilă pentru acele timpuri. Așa cum spune proverbul, toate drumurile duceau într-adevăr la Roma. În secolul IV d.H, rețele de drumuri din toate provinciile însumau peste 80.000 de kilometri și toate aceste căi, “via”, aveau punctul terminus la Roma.Roma nu a fost de prima oară capitala Italiei moderne. După unificarea statelor italiene din secolul XIX, Torino și apoi Florența au fost desemnate, pe rând capitale, iar Roma, abia din 1871.

Click Aici pentru oferta specială pentru Roma

Pantheonul roman, “templul dedicat tuturor zeilor” este clădirea antică romană cea mai bine conservată, al cărui acoperiș este încă intact. A rezistat timpurilor și nu a devenit ruină pentru că în secolul VII a fost transformat într-o biserică și a funcționat ca atare. La Roma, destul de aproape de centru există un cartier frumos numit Testaccio. Numele îi vine de la Monte Testaccio, o movilă artificială care încă există. Este formată din resturile de ceramică aruncate aici în antichitate, când zona era, într-un fel, un fel de groapă de gunoi (ceramic).

Continuăm cu La Sapienza, cea mai mare universitate din Europa și printre cele mai vechi din lume… A fost fondată în 1303 și funcționează și astăzi.Încheiem cu un obiectiv turistic extrem de interesant, Scările Spaniole. În ciuda părerii generale, nu au fost construite de spanioli ci se numesc așa pentru că în apropiere funcționează Ambasada Spaniei.

Click AICI pentru ofertele speciale de vacanță ORIUNDE ÎN LUME ale ICAR TOURS!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *