Chamonix și mirajul vârfului Mont Blanc

Este un oraș cu o populație de până în 10.000 de locuitori, dar despre el a auzit toată lumea… Este Chamonix Mont Blanc, o stațiune celebră, aflată foarte aproape de granița a trei state, Franța (de care aparține), Elveția și Italia. Celebritatea micii localități se datorează evident vârfului Mont Blanc (Muntele Alb), înalt de 4808 metri dar și celorlalte locuri magice din această regiune a Alpilor.

Mult timp, Mont Blanc a fost considerat cel mai înalt vârf din Europa dar includerea unei părți din Caucaz în Rusia a făcut să piardă locul întâi în fața vârfului Elbrus (5642). Mont Blanc este însă un munte mult mai iubit de turiștii din întreaga lume decât rivalul său din Rusia… Milioane de turiști vin anual în Chamonix Mont Blanc… Este o destinație perfectă în toate anotimpurile. Și-a câștigat pe bună dreptate  titlul de Mecca a alpinismului și a sporturilor de iarnă.

CLICK Aici pentru cea mai bună ofertă la Chamonix Mont Blanc

Nu trebuie uitat faptul că primele Jocuri Olimpice de iarnă au avut loc în 1924, chiar la Chamonix. Peisajele sunt incredibile: valea în care se află stațiunea este dominată nu doar de Mont Blanc ci și de alte vârfuri impunătoare, de peste 4000 de metri, cum sunt Aguille Verte, Dent du Geant, Mont Maudit sau Mont Blanc du Tacul. Dacă nu ești un mare alpinist dar își dorești să vezi Mont Blanc cât mai de aproape poți urca cu telecabina până pe terasa Aiguille de Midi, la o altitudine de 3842 de metri.

Chamonix Mont Blanc este o destinație turistică prin excelență, cu o tradiție de 3 secole, primii vilegiaturiști fiind înregistrați la începutul sec.XIX. Ai foarte multe variante de petrecere a timpului liber, pârtiile de aici fiind perfecte atât pentru profesioniști cât și pentru amatori. Poți admira ghețarii de pe versanți, poți călători prin tunelul aflat la cea mai mare altitudine din Europa și care leagă Chamonix de localitatea italiană Curmayeur…

Înainte de a pleca din Chamonix, merită să stai preț de câteva clipe, umil, în fața unei statui. Este cea care îi reprezintă pe Jaques Balmat și pe doctorul Michel Paccard, doi localinici, primii oameni din lume care au escaladat vârful Mont Blanc, în anul 1786…

Click AICI pentru ofertele speciale de vacanță de la ICAR TOURS!

montblanctacul lac-blanc-2 Diapo-Luge Chamonix-valley-from-the-Aiguille-de-Midi1 ChamonixDruView Chamonix_valley_from_la_Flégère,2010_07 11174322_10200228024980974_5560652081932174566_o 11053077_10153112803012453_4605900433885166231_o 905721_10153114542297453_7863296140436513288_o 1280px-MonteBiancoPanoramica

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *