DUO CITY BREAK ISRAEL (IERUSALIM ȘI TEL AVIV)

Tarif special – 334 euro / pers. 4 nopți, perioadă: 16.05 – 20.05

3 nopți în Orașul Sfânt, Ierusalim; 1 noapte în Tel Aviv Yaffo, Orașul care nu doarme niciodată

Oferta include bilete avion (taxe incluse), plus mic dejun

Cu locuri sfinte, monumente istorice şi vechi cartiere pitoreşti, Ierusalimul este şi un oraş modern cu peste 800 de mii de rezidenţi și un centru cultural și economic. Pentru creştini este oraşul lui Iisus, al ultimelor lui zile pe pământ, al Cinei de Taină, al Crucificării şi Învierii.

Pentru musulmani este de asemenea oraș sfânt, fiind al treilea ca importanță în Islam după Mecca și Medina. În visul său, se spune, Mohamed s-a ridicat în Rai pe când se afla în Ierusalim.

Considerat cândva centrul lumii, etern revendicat de iudei, creştini şi musulmani ca oraş sacru al propriei religii, Ierusalimul este loc de pelerinaj la trei dintre cele mai venerate locuri din lume: Zidul Plângerii, Biserica Sfântului Mormânt şi Domul Stâncii.

Situat pe un promontoriu de stâncă în Munţii Iudeii, între Marea Mediterană şi Marea Moartă, Ierusalimul, cu o zbuciumată istorie veche de cinci milenii, oraşul fiind distrus de două ori, asediat de 23 de ori, atacat de 52 de ori şi de 44 de ori capturat sau recapturat.

Printre străduţele aglomerate şi răsucite ale vechiului Ierusalim se strecoară Via Dolorosa, Drumul Durerii sau Drumul Crucii, care duce de la Mănăstirea Ecce Homo până la Biserica Sfântului Mormânt. Este calea, care potrivit tradiţiei creştine, pe care Mântuitorul a fost dus spre răstignire, începând cu judecarea şi terminând cu înmormântarea.

Tel Aviv este al doilea mare oraș din Israel, centru economic, comercial și cultural. Numele său tradus este Dealul Izvorului.

Este un loc cosmopolit, cu un ritm alert de viață, care i-a adus supranume precum „Orașul care nu doarme niciodată”, „Non Stop City” sau “Orașul Alb”.

Este, de asemenea, considerat un fel de Miami Beach al Mediteranei, datorită plajelor sale minunate!

Numele întreg este Tel Aviv Yafo pentru că din 1950 orașul modern Tel Aviv s-a unit într-o singură municipalitate cu vechiul și milenarul port Yafo (Jaffa), care a fost absorbit practic de metropolă.

Tel Aviv se găsește la 60 de kilometri N-V de Ierusalim și la 100 kilometri sud de Haifa.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *