Havana, cel mai tare muzeu al mașinilor clasice – galerie foto

Embargoul american a  transformat Cuba, vestita insulă a trabucurilor și romului, în cel mai mare și mai surprinzător muzeu în aer liber. Iar, Havana este un fel de rai pentru iubitorii mașinilor clasice americane, care vin în capitala cubaneză ca să fie mai aproape de visul de a stăpâni un Buick sau un Dodge din vremea gangsterilor.

cuba 1

Izolați decenii intregi de vecinul de la doi pași, de unde veniseră, cândva, șoferii din Cuba care conduc astfel de bijuterii pe patru roți, s-au transformat în creatori, au reinventat mecanica auto. Embargoul i-a obligat să găsească cele mai năstrușnice soluții, ei improvizând piese de schimb din te miri ce. Și, bineînțeles, au fost obligați să-și trateze automobilel ca pe niște zeițe infatuate, acordându-le toată atenția, îngrijindu-le excesiv.

cuba 2

Ca atare, mașinile în care se fâțâie cubanezii sunt de-a dreptul încântătoare, aproape orice model de Chevy din anii 50, Ford-uri din aceeași perioadă, Plymouth-uri, Oldsmobile-uri sau rarități precum Edsel Convertible, Studebaker Golden Hawk, Willys Coupe rotindu-se pe străzi ca într-un carusel magic al epocii clasice a automobilului.

Click AICI pentru oferta specială de vacanță în Cuba!

cuba 3

Prețul unei astfel de mașini este de câteva zeci de mii de euro, putând atinge ușor suma de 50.000 de euro. Sunt cubanezi care jură cu mâna pe inimă că au plătit o asemenea sumă pentru mașina pe care o conduc pe străzile Havanei.

cuba 4

Dacă aveți de cheltuit 20 de CUC(cuban convertibile peso), atunci unul din șoferii acestor mașini superbe vă va povesti despre pasiunea celebrului gangster Al Capone pentru Cuba și, în special, pentru Havana. Pistolarul american a deținut mai multe proprietăți în Cuba, printre care și cazinouri, iar în prezent fotografii cu el sunt afișate în diverse hoteluri.

cuba 5

Indiscutabil, imaginea Havanei nu poate fi completă decât cu aceste mașini colorate și cromate la maximum, o imagine care vă va rămâne întipărite în memorie pe viață…

Click AICI pentru ofertele speciale de vacanță ale ICAR TOURS!

cuba 7

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *