Lostrița, lacul magic și legenda frumoasei fermecate

Noi, dobrogenii știm destul de puține lucruri despre peștii din apele de munte. Când am ajuns pentru prima oară în satul Buhalnița, județul Neamț, am fost surprins când am aflat numele vilei la care urma să fiu cazat: „Lostrița”. Un pește răpitor, din familia Salmonide, foarte gustos (spuneau unii) și care, mult timp, a fost în pericol de dispariție. Numele acesta avea totuși ceva foarte familiar pentru mine: Mi-am adus adus aminte de o lectură din liceu: „Lostrița”, de Vasile Voiculescu, o povestire fantastică pe care, fără să realizez, nu o uitasem în ciuda trecerii anilor. Acolo însă, acțiunea se petrecea pe valea Bistriței, un loc în care lostrița este considerat un pește de legendă.

Eu mă aflam însă departe de Bistrița… De la Lucian, gazda mea de la vilă am aflat că și aici, în lacul Izvorul Muntelui (Bicaz) se găsește din plin lostriță, căci aceasta s-a obișnuit foarte bine cu lacurile de acumulare. De aceea, lacul Izvorul Muntelui este extrem de căutat de pescarii împătimiți, veniți din întreaga țară.

De pe balconul vilei Lostrița am parte de o priveliște extraordinară. Dominat de crestele munților, luciul de apă are sclipiri stranii și magice, ce mă duc înapoi cu gândul la povestirea lui Voiculescu. Îmi imaginez că legenda aceea și-ar fi putut avea sâmburele de adevăr și în acest loc.

Cu ochii minții îl văd pe tânărul Aliman prinzând-o, cu ajutorul farmecelor, pe frumoasa Ileana, fata fermecată, deopotrivă pește și sirenă, ce trăia în adâncul apelor misterioase. Mi-i imaginez pe săteni privind înfricoșați fata-lostriță și vorbind pe la colțuri că nu e lucru curat cu ea și că este, de fapt, o strigoaică.

Pe malul unei ape adânci, cei doi își jură credință veșnică dar apoi, soarta îi desparte. În ziua nunții lui Aliman cu o fată din sat, Ileana cea fermecată apare din nou pe uscat. Vrăjit, feciorul lasă totul în urma sa și o urmează în apa adâncă, unde rămân împreună, pentru totdeauna…

Lostrița fermecată a lui Voiculescu este, spun unii, reprezentarea feminină a Zburătorului lui Heliade Rădulescu. În munții falnici ai țării noastre, legenda Lostriței este încă vie. Pescarii bătrâni spun și acum că „peștoaica fermecată” ademenește flăcăi și îi ia cu ea în adâncurile în care sălășluiește. Poate că asta se întâmplă pe Valea Bistriței sau și în lacuri precum Vidraru sau Izvorul Muntelui…

Mă trezesc din visare și mă aflu încă pe balconul vilei Lostrița. În fața mea, Izvorul Muntelui strălucește ciudat în lumina apusului. Nu este frig, nu bate vântul dar simt un straniu fior de neliniște, apărut de niciunde. Apele lacului freamătă la mal și te aștepți în orice clipă, ca din adâncuri să apară frumoasa Ileana, Lostrița fermecată…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *