Madeira  și Legenda îndrăgostiților

Ne aflăm în Funchal, capitala unei insule lusitane pe care Zeii au aruncat-o în largul Atlanticului de Nord, la 860 de kilometri de Lisabona și la aproape 600 de kilometri depărtare de coasta Africii de Nord. Madeira este numele acestui petic feeric de pământ, aflat la cheremul vânturilor. Oficial, a fost descoperită în 1418 de navigatorii portughezi Joao Goncalves Zarco și Tristao Vaz, care, fericiți că s-au salvat de furtună, au numit insula Porto Santo, Sfântul Port. Există însă și o legendă mai veche a întemeierii sale, un mit pe care ți-l spun și astăzi pescarii mai bătrâni din Funchal. Se spune că în anul 1346, doi îndrăgostiți au fost obligați să fugă din Anglia, acolo unde familiile lor se opuneau căsătoriei. Erau Robert Machim și Anna D Arfet. Au încercat să ajungă în Franța însă furtuna le-a dus corabia departe în Ocean și, după săpătămâni grele pe mare, au eșuat pe țărmul unei insule necunoscute. Anna a murit la puțin timp, din cauza suferințelor îndurate în timpul călătoriei. Sfâșiat de durere, Robert a urmat-o în mormânt după câteva zile. Câțiva dintre marinarii ce i-au însoțit au reușit să plece într-un final, de pe insulă. Au fost însă capturați de mauri. Unul singur dintre ei, spaniolul Morales de Sevilla a reușit să supraviețuiască și după mulți ani a ajuns înapoi pe tărâm iberic. A povestit tuturor ce s-a întâmplat.

Click AICI pentru Oferta specială pentru Madeira!

Ani mulți mai târziu, prințul Portugaliei, Henric Navigatorul a aflat la rândul său povestea și și-a trimis oamenii să găsească acea insulă de poveste. Soarta i-a ales pe Zarco și pe Vaz iar aceștia au descoperit-o din întâmplare. Între timp, legenda tristă a îndrăgostiților s-a perpetuat și a devenit cunoscută în întreaga Europă. Într-una dintre versiunile sale, Machim apare cu numele de Macino și este nu englez, ci francez. Legendele fac parte și acum din povestea Madeirei. Le poți afla pe toate, din scrierile existente dar au un farmec aparte, atunci când le afli chiar acolo, pe țărmul stâncos al Atlanticului, în locul în care au naufragiat și apoi au murit împreună cei doi triști îndrăgostiți.

Pentru informații suplimentare, oferte speciale și de ultimă oră vizitează contul FB al Icar Tours.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *