Vechi de 2000 de ani, mesaj sfâșietor al unei mame din anticul Tomis

La Pietre. I-am putea spune așa. Nici nu ar suna rău. Sunt înșirate una lângă alta, desprinse din lumi despărțite de secole, din vremuri splendide și de distrugere. Nu sunt, totuși, simple pietre. Sunt pietrele timpului. Transmit mesaje prin vălul complicat al mileniilor curse peste acest colț de lume așezat pe mica peninsulă al cărei simbol este Piața Ovidiu.

Click AICI pentru oferta specială de Paște în Bulgaria!

La Pietre este în Piața Ovidiu, lângă Muzeul de Istorie. Prima scrisoare de piatră este veche de aproape două mii de ani, cuvintele fiind cioplite în piatră în primele secole ale stăpânirii romane, când numele de Tomis se schimbase în Constantiana. Un mesaj sfâșietor de la o mamă care și-a născut pruncul știind că merge la moarte.

„Perinthos, soțul meu, a ridicat altar și stelă. Iar, dacă vrei să știi drumețule, cine și a cui sunt, ascultă: la 13 ani m-a iubit un tânăr, demn de noi; apoi m-am căsătorit cu el și am născut trei copii: un fiu mai întâi, apoi două fiice, leit chipul meu; în sfârșit, am născut pentru a patra oară, deși nu mai trebuia să mai nasc. Căci, a murit mai întâi copilul și, după puțin timp, și eu. Am părăsit lumina soarelui în vârstă de 30 de ani. Eu, Cecilia Artemisia, zac aici. Și patrie și soț îmi este Perinthos. Fiul meu se numește Priscus, iar fiica Hieronis; cât privește Theodora, era copil acasă când am murit. Perinthos, soțul meu, trăiește și mă plânge cu glas stins. La fel, bunul meu tată plânge că m-am retras aici. Am aci și pe mama mea, Flavia Theodora. Mai zace, de asemenea, aci tatăl soțului meu, Caecilius Priscus. Am ajuns în acest neam, dar iată, am murit. Și ție salutare, oricine ai fi cel care treci pe lângă mormintele noastre”.

Click AICI pentru ofertele speciale de vacanță de la ICAR TOURS!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *